Litoral cu soare inclus

joi, 21 iunie 2012, 19:48
4 MIN
 Litoral cu soare inclus

* Dupa cum am mai spus, am fost plecati intr-un loc cu doar trei posturi romanesti pe cablu si am realizat – ca, de altfel, la fiecare asemenea mic concediu – ca, de multe ori, o viata fara televizor e mai buna, mai frumoasa, mai plina. Cand am avut nevoie de informatie, am intrat cu laptopul pe site-urile de stiri; acelasi laptop ne-a implinit nevoia de filme sau muzici, atunci cand am simtit-o (filme si muzici alese de noi, nu bagate pe gat de altii). Cu televizorul am avut doar neplaceri: pe vremuri, solii care aduceau vesti proaste erau ucisi; cand am deschis aparatul, in seara de exit-poll, cand am vazut cum sta treaba in tara, am vrut sa-l ucidem, dar ne-am abtinut, ca era al hotelului. Acum am revenit la televizoarele noastre…

* Am aflat de la RTV ca un mecanic de locomotiva de prin Brasov s-a dat jos din cabina sa-si faca nevoile, iar locomotiva, neasigurata, a pornit fara el si a mers asa cativa kilometri. Concluzia materialului a fost ca omul, pe langa faptul ca va avea de platit pagubele, s-a speriat foarte rau. Partea buna a stirii este ca omul tocmai isi facuse nevoile, se rezolvase, asadar n-a facut pe el de spaima. Intre noi fie vorba, ne mira ca nu s-a gasit pana acum nici o agentie publicitara care sa foloseasca subiectul asta intr-o reclama pentru antidiareice…

* Tot la un post de stiri se transmiteau imagini de la un accident rutier, unul dintre multele accidente care asigura atatea comenzi micilor intreprinzatori din bransa confectionarii de cruci metalice, pregatite sa fie infipte pe marginea soselelor din lumea intreaga. Cineva comenta in fundal, in dosul imaginilor, si am auzit, astfel, ca "autoturismul care a intrat pe contrasens este aproape complet distrus". Nici la ora asta nu ne-am dat seama daca ocupantii masinii sunt aproape complet morti sau doar semi-vii. Chiar, acei zombi din filme, mortii-vii, in ce categorie intra?

* E sezon estival, e cald (chiar canicula, dupa cum bine va puteti da seama – sau dupa cum rau va puteti da seama, in caz ca suferiti de la arsita), asadar gandurile tuturor se indreapta spre concedii, vacante, spre plaja cu vraja si spre marea cu racoarea. Ne uitam la televizor si auzeam povestindu-se despre incercarile de a se introduce in Romania turismul litoral gen "All inclusive", cu de toate. Ne-am bucura, sincer, sa aflam ca se poate si la noi asa ceva, desi ne cam indoim: pe litoralul nostru (si pe al bulgarilor, daca nu ne inselam) e problema ca nu poti fi sigur de vreme. Adica da omul, din timp, o suma, pentru a petrece o saptamana de neuitat, intr-un cadru agreabil, iar in perioada aia se raceste, vin norii, e vant, ploua, bate piatra, se pornesc tornade etc. Iar daca nu se raceste si nu ploua, de la caldura apar pesti morti si alge putrezite, de se bronzeaza oamenii muncii cu pata alba in dreptul nasului, acolo unde si-au tinut batista parfumata. Si, fiindca a platit deja, omului nu-i vine sa lase totul balta si sa plece acasa, motiv pentru care se infige temeinic in consumatia inclusa in pret, mai ales in partea sa lichida, pe ideea ca macar sa-si scoata parleala. La noi de-abia daca sunt doua luni bune de plaja, in medie, nu ca prin alte parti, unde sezonul tine din aprilie pana, haaat, prin octombrie! In fine: deci, ascultam noi prezentarea noului tip de turism, cand am auzit ca "veti servi micul dejun in regim de bufet suedez". Chiar daca avem senzatia ca ne racim gura si ne incalzim tastatura de pomana, scriem inca o data ca singurii oameni care servesc ceva in tara asta sunt prestatorii de servicii, din categoria carora ies foarte frumos in evidenta ospatarii si soldatii care striga "Servim patria!". Cine merge la un local sa bea, sa manance si sa se simta bine, ca la romani, consuma, nu serveste! Asta ne-a amintit de o alta posesoare de creier cu gaurele ca la maieurile chinezesti, care a tinut mai demult sa ne explice ca "dupa ce au servit cateva paharele la bufetul garii, doi veri s-au luat la bataie" si n-am vazut nicaieri, pe ecran, titlul "Bataie intre ospatari" sau asa ceva. Sa va fie sfarsitul de saptamana vesel si racoros!

 

P.S.: Am preferat sa nu scriem nimic despre sarbatoritul de azi, Adrian Nastase, fiindca, vorba aia, omul e la necaz, are gatul gaurit, nu se simte prea bine si nici nu are o stare de spirit incat sa-i mai rasucim si noi cutitul in rani. Plus ca toate televiziunile de stiri parca s-au intrecut in tampenii si speculatii fara temei, dintre care am putea aminti "si-a tras un glonte din pistolul cu gaze"…

Comentarii