Pe linga gard, pe linga pista

* Azi e joi, dar nu stim cit de lung e drumul pina mai apoi – de fapt, nu stim nimic despre nimic, stim doar de unde plecam (dar stim si aceasta, oare?), in nici un caz unde si cind – si, mai ales, daca! – ajungem. De exemplu, niste pasageri s-au urcat intr-un avion, cu gindul sa ajunga la destinatie (treaba lor, destinatia lor, nu intram in amanunte), dar au ajuns haisa, pe linga o pista de aterizare a aeroportului de la Otopeni. In ziua de azi trebuie sa fii multumit ca in loc de pista de aterizare ai ajuns linga ea, destul de aproape, iar daca ai ajuns cu bine si nu-ti mai gasesti bagajele, sa zici "saru’ mina!", ca intotdeauna se poate si mai rau.

* Mai sint si dintre cei despre care nu se stie exact de unde au pornit, dar se stie unde au ajuns. De exemplu, se stie ca au ajuns prezentatori la teve cei care, cind a fost chestia cu incidentul aviatic, ne-au batut la cap vreme de vreo trei jurnale de stiri, povestindu-ne ca a fost implicat un avion "bae". De atitea ori ne-au zis despre "bae" in sus si in jos, ca ajunsesem sa vedem numai dusuri, cazi si bai comunale (cu tot cu clientii despuiati) in fata ochilor mintii. Adevarul este ca avionul cu pricina, cel implicat in incident, este un BA-e 146. BA inseamna British Aerospace, denumirea completa a aparatului ar fi BAe 146 / Avro RJ (nu stim daca a fost un model 100, 200 sau 300), iar primele exemplare au fost construite in fostele uzine De Havilland de la Hatfield (pasionatii de aviatie stiu ce a insemnat De Havilland pe cerul lumii, in vreme de pace sau de razboi). Mai putem povesti inca o zi despre avioane, dar nu e cazul – fiindca, dupa cum spuneam si ieri, campania electorala se apropie si, dupa cum spuneam si azi, ceva mai sus, omul stie de unde pleaca (asta, desigur, in cazurile fericite!), dar numai Dumnezeu stie unde ajunge.

* Exista o strinsa legatura intre cele doua elemente pomenite mai sus, intre lumesc si divin, intre porcesc si destin – sau, mai pe sleau spus, intre campania electorala si drumul omului prin lume. Va mai aduceti aminte de politicienii anului 1990, de exemplu? Ce s-a ales din ei? Unii au ajuns sus, altii s-au ratacit prin negura timpului, prin aburii tranzitiei, si taman un rahat s-a ales de cariera lor politica. Ne si intrebam, chiar, unde sint, ce mai fac acum… aaa! Cautam sa ne amintim nume, dar e greu: pe tare multi i-am uitat pina si noi (care nu-i prea uitam!), iar despre altii mai bine ar fi sa nu pomenim, fiindca i-au pomenit rudele si apropiatii, la 40 de zile si la sapte ani, pe baza de coliva hitinata. Ceilalti, in schimb, se inghesuie in prima categorie, se dau elite, apar pe la televizor…

* Mai multe dimineti la rind ne-am pus aceeasi intrebare, vazindu-i la televizor, in direct, pe unii cam aceeasi domni – parlamentari, mai ales: ce mama naibii cauta ei acolo, la televizor, sa-si dea cu parerea? Acolo i-a trimis electoratul, pentru asta ii plateste, sa se dea ei smecheri pe micul ecran? N-au fost alesi, cumva, sa munceasca pe brinci la ora aia pentru tarasipopor? In ultimele luni l-am vazut pe senatorul PSD Serban Nicolae, de exemplu, mai des decit i-am vazut pe mama si pe tata (care locuiesc la vreo suta de metri de noi, dam cu prastia si le crapam geamul, daca vrem!). Si pe Crin Antonescu, si pe multi altii, deveniti vedete mai cunoscute telespectatorilor decit, pe vremuri, Sanda Taranu. La munca, baaa, nu la intins coarda, ca se rupe!