Puiul si marmota

Traim intr-o tara frumoasa ca Soarele sfint de pe cerul innorat, cu vint din sector estic si precipitatii in Crisana, Maramures si restul teritoriului. O tara in care tot ce misca, riul, ramul, ne e prieten numai noua, iara altora ba. Pe linga riu si ram, un element care nu ne e prieten chiar pe fata, dar macar nu ne face rau, este puiul la rotisor, cu care putem pocni in voie peste coc vecinele de virsta a treia din cartier. Buna tara, bogata tara, atita vreme cit romanii isi pot permite sa-si traga in cap cu pui! Cind vedem reclama cu pricina, ne gindim pe de-o parte la bietii copii somalezi, care s-ar putea satura cite o suta dintr-un asemenea pui. Pe de alta parte, ne gindim tot la copiii somalezi, care poate ar fi conceput o reclama mai inteligenta la chestia cu puiul. Oricum, ideea folosita e extrem de generoasa, putind fi extinsa ca un gumilastic, si reprezinta un precedent. De acum incolo, cine vrea sa-si promoveze un produs demonstrind ca nu e nociv poate trage cu el in cap la doamnele din cartier: mai exact, cu detergenti, var lavabil, bere de gasca la cutie, Dacia Logan, pasta de dinti, Petrom Service, credite pentru locuinte, noi abonamente pentru telefonul mobil, deodorante barbatesti etc. Mai ales ca doamnele din clip par pensionare de ceva vreme, deci obisnuite sa o ia peste cap de la toti, inclusiv de la cei care s-au ocupat pina acum cu protectia sociala in Romania. Asteptam reclama la „bita ciobaneasca nu ne face rau“.
A propos de reclame: care-i treaba cu creditul la Banca Tiriac si HVB Bank pentru pitici de gradina? Ce girant au piticii respectivi? Au leafa, au venituri, ceva, ofera vreo garantie? Ca doar se vede din clip ca nu muncesc, ci doar freaca menta pe peluza. De fapt, daca stam si ne scormonim memoria, ne amintim ca am vazut salariati romani in timpul orelor de program care pierdeau vremea cu atita sirguinta, incit pe linga ei, piticii de gradina pareau particule in miscare browniana sau chiar muncitori nemti.
Ca tot veni vorba aproape simultan despre reclame si despre munca: stam si ne tot uitam ba la ciocolatele Milka, ba la reclamele cu marmotele si celelalte animale care produc ciocolatele Milka. Pina la urma, ceva-ceva tot am priceput: deci, turistii montani, cetatenii consumatori aflati pe acele minunate picioare de plai alpin, rod ciocolate Milka si se mira de tehnologia ultramoderna si computerizata care a dus la acel rezultat. Cind, de fapt, realitatea e cam ca prin intreprinderile noastre: marmotele tiriie cite o aluna sau o marmita cu lapte prin sectia din poienita, de plictiseala fac masaj vacilor in loc sa puie mina pe scula, isi bat joc de urs si de alte animale etc; pesemne ca au si ele vreun salariu minim pe economie, deci isi pot permite! Mai lipsesc deocamdata reclamele cu marmote dezlegind integrame sau probleme de sudoku si neglijind furtunul defect, care curge si din cauza caruia exista ciocolata cu atit de mult lapte. Seria va continua, banuim noi, pina la clipul cu prima marmota prinsa furind ciocolata din sectie. Din pricina ei va aparea ciocolata cu atit de putina ciocolata.
Marti noaptea, pe la ora 23.30, am prins pe TVR Cultural o superba emisiune despre istoria blues-ului – New Orleans, Buddy Bolden, Sidney Bechet etc. Desi negri, la rindul lor, muzicienii de blues / jazz nu zbierau ca arunca banii sa moara dusmanii si ca au valoarea lor, valoarea lor, asa cum procedeaza multi dintre fostii invitati ai lui Teo, de pilda. Asta, deoarece valoarea lor, a muzicienilor de blues si jazz chiar se vedea.