Caută 
4 MIN
* Ati vazut faza cu frauda senatorului Tanasescu, cu bilele lui cu tot, nu? Om cu doua perechi de bile, cum s-ar zice! Pai, ati vazut-o din cauza presei, care a filmat. Deoarece este vorba despre alesii pentru care nutrim atitea sentimente de dragoste, pare si normal ca solutia lor la problema este una pe masura. Mai exact, ca sa nu se mai intimple vreodata sa vada tara cum senatorii isi bat joc, nu li se va interzice sa-si mai bata joc, ci li se va amenaja o cabina speciala, in care sa faca acolo ce vor, fara sa-i mai filmeze toti neavenitii. E buna ideea, deci se poate extinde. Ca sa nu mai existe suspiciuni de coruptie legate de unii demnitari romani, se pot construi cu bani de la buget casute speciale pentru dat/primit spaga, perfect izolate, in care presa sa nu aiba acces. Acestea vor avea si pereti din plumb, ca nici macar Superman sa nu poata vedea prin ei cit e comisionul.
* Asa de tare ne-am saturat de chestiile astea care se petrec pe cele mai multe dintre posturile noastre de televiziune (cu politica, in general), incit ne-am hotarit sa ne intoarcem macar putin la chestii mai placute. Poate ati remarcat pina acum, de vreo cinci ani de cind tinem rubrica de fata, ca ne plac avioanele – si, desigur, emisiunile despre avioane. Poate si din pricina ca ele, avioanele, se simt bine la inaltime, unde nu miroase a gaze de esapament, a murdarie si parfum ieftin, unde aerul e curat si unde pasarilor li se filfiie inclusiv la propriu de politica. Ne gindim cu groaza ca daca oamenilor le-ar creste aripi, ar ajunge sa-si imparta si cerul, sa se ia la bataie pentru un nor mai pufos sau sa parceleze vazduhul si sa se pocneasca parte-n parte pe marginea noii legi a Fondului Aerian. Despre avioanele de interceptare americane, care intercepteaza doar prin filmele cu happy-end de la Hollywood, iar cind e nevoie de ele in realitate, intercepteaza un rahat, am mai scris. Alaltaieri, de exemplu, pe la 11.00, am urmarit pe National Geographic inca un episod din serialul ala, "Air Crash Investigations", despre accidente aviatice. Deci, intotdeauna cind e caz de vreun avion, trebuie sa te gindesti ca, pina la urma, se poate prabusi. Tot zilele trecute am mai vazut si niste imagini din diverse avioane de fite si mare lux – era acolo, de exemplu, un Airbus 380-800, un adevarat transatlantic al cerurilor, care poate transporta 555 de pasageri – impartiti ca in viata sau ca la scoala, pe clase. Impartiti in trei clase, mai exact: clasa I, business si turist. La cum erau puse clasele alea in avion, ne gindim ca fudulia se plateste, a propos de ce ziceam mai sus despre accidente: locurile luxoase de la clasa I se afla taman in fata, asadar ocupantii lor raposeaza primii daca avionul vine in bot.
* Chiar, stiati ca fortele de impact sint mai mici in cazul locurilor de la coada avionului? E si normal, deoarece la o ciocnire frontala intreg fuselajul se comporta ca un fel de tampon, e o chestiune de fizica simpla. De obicei, in asemenea situatii, la coada avionului pot exista si supravietuitori (ca in cazul accidentului aparatului Boeing 747 JAL 123, despre care am urmarit un documentar alaltaieri noaptea). Cel mai ferit este, desigur, pasagerul care se afla cel mai la coada. Mai exact, cel din WC. Spurcat tot, dar in viata!
* Cind e caz de accident aviatic, pe loc se stabilesc comisii, care investigheaza si cauta acul in carul cu fin – cel putin, de ochii lumii si ai presei, fiindca deseori rapoartele oficiale prezentate sint niste prafuri aruncate in ochi si cusute cu ata alba. Uneori, se gaseste cite un defect de conceptie al avionului, motiv pentru care ori vine nea Gica si le repara pe toate cu cheia de paispe, ori toate aparatele puse in circulatie sint aduse inapoi la fabrica si li se remediaza problema. Ne gindim insa cum ar fi, de exemplu, ca la citiva ani de la darea in folosinta a unui model de avion, fabricantul sa cheme exemplarele inapoi la standuri, fiindca li s-a descoperit un defect, explodeaza singure cind ajung la trei mii de metri. Sau tot de exemplu, ca un producator de parasute sa anunte ca exemplarele scoase pe piata au o micuta problema – anume, ca nu se deschid – si sa-i cheme la sediul firmei pe toti cumparatorii care au descoperit asta in cadere.
* Am inceput textul de azi vorbind despre avioane, despre aer; tot cu aer il si terminam. Mai exact, am aflat ca Romanica noastra exporta aer curat, la pretul de cam 9 dolari tona. Sa nu va inchipuiti ca stau niste fete intr-o sectie, iau aer curat, il impaturesc si il pun in cutii. Este vorba de un export pe hirtie: respectivul aer curat pe care tara noastra il poate exporta este, de fapt, un aer curat in acte, rezultat dupa ce s-au inchis combinatele romanesti alea, care poluau si faceau din zi noapte. E aerul nostru curat, de prisos, cu care putem face ce vrem, inclusiv sa-l vindem unor tari industrializate care n-au destul aer al lor, sa-si bata joc de el, si vor sa polueze nitel in contul nostru. Speram ca nu exista vreun controlor de calitate din partea beneficiarului, pus sa adulmece aerul primit de la noi; ne gindim ca totusi, de luni incoace, am intrat in Postul Mare, lumea a trecut pe fasole, varza, intelegeti!
