Teste care este

duminică, 14 octombrie 2012, 19:13
3 MIN
 Teste care este

* Vremea s-a racit, ne asteapta precipitatii, am intrat in a doua jumatate a toamnei: va afecteaza? Va bucurati? Va ofticati? Din testul urmator aflati:

1) Ce ati facut dupa ce ati aflat de la televizor ca vin ploile?

a) Ati dus umbrelele la revizia tehnica si galosii la vulcanizat, apoi ati cerut sa fiti debransat de la reteaua de apa, din motiv de economie. / b) V-ati luat de toata leafa ramas bun de la terasa din colt, prietena de nadejde in zilele calde. / c) Ati recitit volumul "Plumb", de Bacovia.

2) Incepe ploaia lunga, de toamna mohorata; la ce va ganditi?

a) La hidroizolatia de pe bloc si la mesterii care au montat-o: mutra unuia nu va inspira prea multa incredere. / b) La barmanul de la terasa: tot asa turna si el in halbe! / c) La copiii din Sahel: cum s-ar bucura ei de o asa ploaie!

3) De fapt, chiar: ce faceti cand incepe ploaia?

a) Plecati in concediu, prin programul "Litoralul pentru toti fraierii". / b) Plecati de la terasa si intrati in local, la caldura: au godin cu lemne, langa bar. / c) Va spalati masina si covoarele din casa.

Indiferent ce litera ati incercuit, singura chestie care conteaza, intr-o asemenea situatie, e calitatea acoperisului si a garniturilor de la geamuri, sa nu va pomeniti cu apa in casa, fiindca apa nu-i buna nici in vin, vorba aia!

* E perioada virozelor de sezon: trecerea de la o caldura amintind de zilele placute ale verii la un frig prevestind iarna care se apropie. E o perioada nu prea vesela, caracterizata de nasuri frumos curgatoare (cand nu-s infundate), de stranuturi (adevarate mijloace de transport in comun pentru virusi) si tuse, de horcaieli in diverse game, de batiste si servetele imbibate cu nu spunem ce, de ceaiuri si pastile. Virusii pandesc din toate partile: stiti sa le faceti fata? Iata inca un mic test de sezon:

1) Dimineata va e de parca tocmai v-ar fi scos pompierii de sub compresor, aveti proasta dispozitie, gust neplacut in gura, greata, etc. Ce faceti?

a) Luati pastile colorate, va puneti prisnite, beti ceaiuri fierbinti, va infofoliti bine si va bagati sub plapuma, stiind ca doar asa va veti reveni dupa ce v-ati molipsit in ajun. / b) Luati aperitive colorate, va puneti in pahare, beti vin fiert, va chercheliti bine si va bagati sub masa, stiind ca doar asa va veti reveni dupa ce v-ati imbatat in ajun. / c) Sunt alte lucruri care va dor: de exemplu, declaratiile seicului Omar Bakri, despre posibilele atentate in Romania, sau viitoarele alegeri!

2) Din cate ati auzit dumneavoastra, virozele sunt produse de:

a) Virusi mici si rai, aflati mereu cu un pas inaintea medicamentelor si vaccinurilor de pe piata. / b) Ati auzit doar despre ciroze, ca de asa ceva a murit domnul care venea toata ziua pe la bufetul de cartier. / c) De chinezi, normal, ca ei produc tot ce se face, acum, in lume!

3) Cum va feriti de virusi?

a) Va izolati in casa, primiti musafiri doar dupa ce ii sterilizati cu spirt pe maini, beti doar apa fiarta, stropiti cu clor. / b) Va izolati musafirii cu banda izolatoare si nu-i mai primiti in vizita decat dupa ce ii sterilizati in apa fiarta, ii stropiti cu clor, beti spirt. / c) Respectati litera ghidului practic "Sa ne ferim de virusi in 10 lectii".

Bineinteles ca nici nu mai conteaza ce ati incercuit, daca v-a prins: pesemne ca si ecranul din fata dumneavoastra e umed, dupa ce ati stranutat in el. Nu rezultatele testului sunt importante, ci rezultatele analizelor medicale. Sanatate!

Comentarii