Un 2009 fericit si normal!

duminică, 04 ianuarie 2009, 16:40
2 MIN
 Un 2009 fericit si normal!

* Stiti ce se spune in situatii dintr-astea, cind e 5 ianuarie, iar oamenii nu s-au mai vazut dinainte de Revelion: La multi ani, sa aveti un 2009 cit mai fericit, iar criza sa se tina cit mai departe de dumneavoastra si de cei dragi! Si atit va spunem, nimic altceva in plus, fiinca noi, cel putin, ne-am saturat complet de uratori si de uraturi, indiferent de ambalaj.

* Dupa cum spuneam, ne-am saturat – mai ales de urarile moderne, de urarile televizate, de urarile strecurate in cutia postala (care au, eventual, tiparite pe verso, informatii despre noile oferte promotionale de Sarbatori!), ne-am saturat de urarile prin SMS copiate de pe Internet si trimise la gramada, ne-am saturat de festivismul sclipicios al programelor speciale de Sarbatori, ne-am saturat de colindele cintate prin magazine de instalatiile chinezesti pentru pom, ne-am saturat de drujbareala anuala, care face zeci de mii de victime nevinovate prin padurile de brazi si molizi ale patriei, ne-am saturat de aceleasi filmulete usurele, difuzate anual in preajma Craciunului, ne-am saturat de aceleasi programe televizate de Revelion, unde se dau in stamba aceiasi prezentatori, aceiasi comici fumati si aceiasi manelisti.

* Ca tot am inceput sa golim sacul: ne-am mai saturat de aceleasi stiri de inceput de an despre intoxicati cu sarmale, intoxicati cu alcool, intoxicati cu monoxid de carbon, despre aceeasi aglomeratie de prin aceleasi statiuni, de pe aceleasi pirtii sau de pe acelasi DN1, despre aceiasi rusi care iar ne fenteaza cu gazele, despre (in cazul asta nu mai sint aceiasi) cei care au murit "inghetati de frig", vorba reporterilor.

* Ne-am mai saturat si de aceleasi materiale care ne informeaza cu virf si indesat cum au petrecut si ce tinute minunate de Revelion au purtat aceleasi vedete, aceleasi personalitati, aceiasi politicieni (ei, nu chiar-chiar aceiasi, ca au fost alegeri, daca mai tineti minte!). Partea buna la toata panarama asta este ca sfirsitul de an vechi are si el un sfirsit, la fel ca inceputul de an nou! Si mai e un lucru bun: ca nici de data asta celebra Batalie de la Ruginoasa n-a facut victime.

* Una peste alta, mai spunem inca o data ca va dorim sa aveti un an 2009 fericit si fara criza, impreuna cu noi, si sa ne bucuram cu totii de normalitate. Pe miine!

Comentarii