Viata bate festivalurile de film

duminică, 31 ianuarie 2010, 16:17
3 MIN
 Viata bate festivalurile de film

* Bine ca s-a incalzit si s-a spart gerul, macar sa mai iasa lumea de prin case si sa nu se mai uite la televizor – care, din cite se stie, cam prosteste, timpeste, daca e folosit in exces! Banuim ca va veti pune intrebari pe tema asta, dar va oferim si raspunsul: in ceea ce ne priveste, oricit ne-am uita la televizor, nu ne putem molipsi, fiind vaccinati, de cind am avut treaba cu televiziunea si de partea cealalta a sticlei… In lume nu exista insa doar micile ecrane (cele mai accesibile, intre noi fie vorba), ci si unele mult mai mari (eventual, in trei dimensiuni): de curind au fost decernate Globurile de Aur – premii pentru filme, pentru regizori, pentru actori, scenaristi, compozitori, faiantari, scenografi, costumieri, ceaprazari – lista e lunga. In curind vor fi decernate si Premiile Oscar. De obicei, ultimele sint anuntate de primele, asadar cinefilii si cinefagii n-ar prea mai avea motiv de surpriza. Noi, de pilda, am refuzat sa mergem la cinematograf, sa vedem "Avatar" in trei dimensiuni, de teama sa nu ne pomenim si cu o a patra dimensiune netrecuta in program, cea olfactiva.

* Ni s-a mai intimplat sa beneficiem de avantajele unor sali de cinema ca alea experimentale, de ultima generatie, unde spectatorul simte in nari ceea ce vede – la modul ca, daca pe ecran sint imagini cu o cimpie inflorita, spectatorul simte parfum floral, daca pe ecran e superactiune cu explozii, in sala miroase a fum etc. Daca ar fi sa ne gindim la ce putori am simtit noi de ultimele doua dati in care am fost la cinema, pe ecran ar fi fost normal sa ruleze imagini cu toti soldatii din Armata Rosie descaltindu-se si punindu-si simultan obielele la uscat pe calorifer, respectiv cu scena din "Vagabondul Milionar" (Slumdog Millionaire) in care eroul principal, pusti fiind, sare intr-o latrina si se scufunda.

* Dupa cum spuneam, la Globurile de Aur au fost zeci de vedete pe metru patrat, presa, fotografi, cameramani, camere, gura-casca, vinzoleala, panarama, artificii, lux, lumina, paiete, oglinzi etc. Ochii lumii, toti, indreptati ales intr-acolo. Prea putini au stiut ca, in chiar aceeasi perioada, s-au decernat premiile Festivalului de Film "Oscar cu boi" din Chistoacele. O manifestare de mai mica anvergura, ce-i drept, dar una unde calitatea a batut cantitatea. Iata cum:

* In concurs au intrat mai multi participanti, specialisti cu bogata experienta acumulata la filmari grele, in cele mai vitrege conditii, la nunti, botezuri, cumatrii satesti ispravite cu bataie sau chiar taieri de mot ispravite cu taieri. Au mai participat si citiva copii, membri ai cercului tehnico-aplicativ "Viitor alb-negru". Cu totii au adus drept marturii ale stradaniei si talentului lor sacose intregi cu filme si casete video. Juriul a ramas foarte incintat de varianta necenzurata a filmului nuntii lui Rafael Nastase cu Tatiana Pompa, in care secventele psihologice si replicile profunde, la betie, alterneaza cu scenele de superactiune, in care nuntasii isi arunca reciproc intii aluzii, apoi replici taioase, si, in final, sarmale sau felii de curcan (memorabila e scena bataii dintre rudele miresei si ale mirelui). Filmul este si unul profund contemporan, atingind probleme de actualitate: la un moment dat apare insusi primarul Gargaune, ebrietat, stind in patru labe si explicind unui ciine principiile socialismului stiintific.

* Demne de mentionat sint acele secvente interzise minorilor, filmate prin geamul odaii nuptiale, in care se disting mirele si mireasa comportindu-se ca doi tineri in noaptea nuntii, adica numarind darul cu miini tremurinde si injurind porcos de mamele celor care le-au bagat servetele in plic. La sectiunea "Oscar cu vitei", de un interes deosebit s-a bucurat filmul de amatori realizat de copiii din Chiscani, asta-vara, pe malurile riului, intitulat "Femei din sat scaldindu-se in pielea goala dupa ce le-am furat noi hainele"; membrii juriului au cerut cite o copie. O mentiune a primit filmul de superactiune inregistrat pe o caseta filmata cu camera de supraveghere instalata pe un stilp din fata sediului Primariei; din imagini reiese acum foarte clar cine i-a furat porcul din cotet babei Vandana Platosa.

Comentarii