Cum poate fi organizata „Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor”

joi, 15 noiembrie 2012, 20:48
3 MIN
 Cum poate fi organizata „Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor”

Unul din pilonii proiectului politic al lui Viorel Blajut, candidatul PP-DD pe colegiu nr.12, Nicolina – Podu Ros, este infiintarea unei „Case de Ajutor Reciproc a Pensionarilor" in aceasta zona. „La nivelul Iasului functioneaza deja o astfel de asociatie, condusa de doamna Elena Ungureanu, si numara in jur de 15.000 de membri. Avand in vedere ca Iasul este unul dintre cele mai mari orase din tara, acest numar este destul de mic, in opinia mea. De exemplu, la Barlad, modelul de Casa de Ajutor Reciproc care m-a impresionat numara 30.000 de membri si ofera o gama foarte variata de servicii. Nu se limiteaza doar la ajutoare banesti sau de inmormantare, ci si la servicii medicale complete. Complexul de acolo mai are magazine, farmacii, plafare, chiar si croitorie sau frizerie la preturi mici si fara adaosuri comerciale. Eu vreau ca in zona Podul Ros, Cantemir sau Podul de Piatra, unde sunt concentrati cei mai multi pensionari din oras, sa construiesc un fel de mall al pensionarilor. In viziunea mea, acestia trebuie sa se bucure de toate oportunitatile vietii, fiindca dupa patruzeci de ani de munca merita sa ai o batranete fericita. Societatea este gandita astazi in asa fel incat saracii pensionari sunt marginalizati, iar cei cu venituri mici sunt umiliti. Sa nu uitam ca Romania a cunoscut cea mai puternica dezvoltare si nu gresesc daca zic ca s-a modernizat cu bratele acestor oameni, care astazi sunt la pensie." 

Cum va fi mall-ul pensionarilor

Casele de ajutor reciproc functioneaza in baza Ordonantei 26/2000 si a Legii 540. Aceasta este condusa de Adunarea generala aleasa din randul membrilor (un reprezentant la 500 de membri), care deleaga atributiile manageriale unui consiliu director si unui presedinte. Viorel Blajut isi propune ca, pe langa activitatea de baza a Casei, care inseamna acordarea ajutoarelor banesti rambursabile sau nerambursabile si a ajutoarelor de inmormantare, asociatia sa fie ca un mall. „Este foarte important ca pensionarii sa fie protejati. Daca un tanar sau un om in putere are posibilitatea sa-si sporeasca veniturile, pensionarii raman cu aceiasi bani, de regula putini.  De aceea, vreau sa implementez si la Iasi modelul de Casa pe care l-am vazut la Barlad, cu cabinete medicale (stomatologice, oftalmologice, de medicina generala sau de recuperare), cu magazine, farmacii sau plafare si chiar cu frizerie, croitorie si spalatorie. Va fi un centru multifunctional, de unde nu vor lipsi activitatile culturale, coordonat de un colectiv de profesionisti, care au dovedit in activitatea lor de pana la pensie ca sunt buni specialisti. De exemplu, la Barlad, presedintele Casei este un fost procuror, Neculai Mihai, om care a avut o activitate fara cusur si a iesit la pensie pe usa din fata a institutiei. Sursa principala de venituri vor fi sponsorizarile si donatiile, si bineinteles veniturile obtinute in urma activitatilor Casei. Voi dovedi ca cei mai buni administratori sunt acei oameni care au construit Romania moderna, oameni pe care societatea de astazi i-a pus la colt si care nu vor produce gauri precum cei de la marile societati de stat", spune Blajut. 

Comentarii