Bantuiti de cosmarul inundatiilor

vineri, 25 iunie 2010, 04:19
3 MIN
 Bantuiti de cosmarul inundatiilor

Hidrologii spun ca retentia de apa se va face la acumularea Stanca Costesti si nu vor fi probleme in acest sens.

Pe Siret a fost anuntat cod galben in sectorul Zvoristea – Dragesti, nivelurile si debitele fiind influentate de deversarile din lacurile de acumulare si din propagarea viiturilor formate anterior pe raurile Suceava si Moldova.

Potrivit hidrologilor in caz de cod rosu exista risc de viituri majore si de amenintare directa a sigurantei persoanelor si bunurilor. Totusi, autoritatile tind sa creada ca pericolul unor inundatii de amploare nu este atat de mare. Asta pentru ca, incepand de ieri de la pranz, cotele raului Prut la intrarea in tara au inceput sa scada. „La ora 16.00, cota raului Prut era de 699 centimetri, cu 49 de centimetri peste cota de pericol, insa valoarea era in scadere cu sase centimetri fata de ora precedenta", a precizat plutonierul Dorina Lupu, subofiter pentru relatii publice in cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU).

In schimb, la Radauti Prut, cota de inundatie a fost depasita cu 43 de centimetri, dar pana la cota de pericol mai era aproape un metru si jumatate.

Sute de hectare au fost invadate de ape

Raul Prut inundase pana ieri la pranz 450 de hectare de pasune, aproximativ 450 hectare de padure, si peste 200 hectare de teren arabil din comunele Suharau, Hudesti, Radauti Prut, Mitoc si Darabani. Totodata, au fost colmatate peste 40 de fantani din Oroftiana si Suharau, iar drumul judetean 291 C (Baranca – Fundu Hertii), drumul comunal 82 A si mai multe drumuri satesti au fost afectate pe o distanta totala de circa 50 de kilometri. In plus, in comuna Suharau au fost afectate si trei podete. Si apele revarsate ale Siretului au inundat la Varfu Campului circa sase hectare de teren arabil si 22 hectare de pasune, iar in comuna Corlateni Jijia a iesit din matca si a inundat peste 110 hectare de culturi agricole, 35 hectare de pasune, fiind afectate si mai multe tronsoane de drumuri judetene, 10 podete si un pod.

24 de persoane evacuate

In cursul noptii de miercuri spre joi au fost evacuate din zona inundabila a raului Prut 24 de persoane  – 7 copii si 17 adulti si peste 120 de animale din Baranca – Hudesti. Acestea se aflau la fostele proprietati, distruse partial de inundatiile din 2008. Totodata, trei echipaje ale ISU au oferit in cursul noptii de 23 spre 24 iunie asistenta tehnica autoritatilor locale pentru monitorizarea raului Prut, intreaga operatiune fiind supervizata de subprefectul Daniel Moruzi si inspectorul sef al ISU, colonel Radu Anton.

Si conducerea Inspectoratului Judetean de Jandarmi a dispus mobilizarea a 80 de ofiteri si subofiteri care sunt pregatiti sa intervina in orice moment. Acestia ar urma sa participe la salvarea si evacuarea persoanelor, paza zonelor evacuate, la mentinerea ordinii publice in zonele afectate, dar si la transportul de materiale si bunuri de prim ajutor.

Cod galben de ploi

Vestile date de meteorologi raman sumbre, precipitatiile urmand sa cada in continuare pana la sfarsitul saptamanii. Aseara specialistii au emis avertizare cod galben de precipitatii, valabil de azi, la ora 12.00 si pana maine la ora 12.00. In acest interval sunt prognozate ploi insemnate cantitativ, si temperaturi intre 18 grade maxima si 14 grade minima. Duminica sunt anuntate furtuni cu descarcari electrice pe arii restranse in timp ce temperaturile vor ajunge la o maxima de 23 grade si vor cobori pana la o minima de 16 grade.

sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii