Bolnav lovit de soarta refuzat de trei spitale

miercuri, 25 februarie 2009, 21:53
3 MIN
 Bolnav lovit de soarta refuzat de trei spitale

Pentru ca nu a avut bani de transport de la spitale acasa si iarasi la spitale, omul a mers pe jos zeci de kilometri, a facut autostopul, apoi a dormit in autogara ca sa poata prinde rand la consultatii la prima ora a diminetii.

Totul a inceput la mijlocul acestei luni, cand Ionel Filip de 65 de ani, din Socrujeni-Gorbanesti, a inceput sa se simta foarte rau, acesta suferind de bronhopneumonie pulmonara obstructiva, TBC, precum si sindrom hipoanabolic, cauzat de o serie de afectiuni ale ficatului.

"Ma simteam foarte rau si am fost la medicul de familie. A vazut si el ca ma simt rau si mi-a facut o trimitere la Spitalul TBC, pentru ca eu sufar de mult timp cu plamanii. De acolo, insa, m-a trimis la Guranda cu o ambulanta, unde m-au tinut o saptamana, dupa care au spus sa ma duc la alt spital, la Recuperare, ca ei nu mai au ce sa-mi faca. Am venit la Botosani cum am putut, cu o caruta o bucata de drum, apoi cu o ocazie, dar  mai mult pe jos", a povestit cu naduf Ionel Filip. Asta nu pentru ca s-ar fi zgarcit sa vina cu autobuzul, insa drumurile facute la inceputul lunii pentru a fi consultat de medicul de familie sau pentru a-si lua reteta i-au consumat o parte din pensia de 500 de lei, iar restul banilor s-au dus pe impozitul pe casa. Casa, care, insa, a ars in urma cu cateva luni dupa un incident pe cat de ilar pe atat de tragic. "A fugit un nebun de la Spitalul 4 si s-a ascuns noaptea in casa mea. A adormit cu o tigara in gura si mi-a dat foc la casa. Era sa mor acolo. Nu inteleg de ce a venit la mine si nu s-a dus la maica-sa", isi continua Ionel Filip povestea.

Luni, batranul a ajuns la Spitalul de Recuperare, unde avea din nou trimitere de la medicul de familie. Acolo insa, surpriza, bonurile de ordine pentru consultatii se epuizasera, iar conform legii, nu mai puteau fi eliberate altele. "Le-am intrebat ce puteam sa fac pentru ca nu mai aveam nici bani de cursa. Au spus sa vin a doua zi ca ma programeaza la consultatie. Pana la urma m-am dus si am dormit in autogara. M-a gasit un gardian si noroc ca aveam actele la mine ca ma mai si amenda sau ma aresta. Mi-a spus sa nu ma mai prinda pe acolo ca nu vrea sa-i dau de lucru daca mor", a incheiat batranul.

A doua zi, acesta a ajuns la spital. Desi pregatit de internare, cu castron, cana de tabla si papuci de schimb, batranul a primit doar o reteta, care nici macar nu era compensata, motivatia fiind ca spitalul este supraaglomerat.

Problema pasata la Primaria Gorbanesti

Deznadajduit, acesta a ajuns la Directia de Sanatate Publica (DSP), in speranta gasirii unui ajutor. "Din datele medicale si convorbirea cu cei de la Spitalul de Recuperare am inteles ca e vorba de un pacient cronic, neacutizat, deci nu a fost nevoie de internare, mai ales ca erau deja dubluri. A fost consultat, a primit o reteta si va urma tratamentul. Din ce ne spune si dumnealui este si o problema sociala. I-a ars casa, nu se poate intretine, este vorba de un caz social si vom contacta imediat Primaria din Gorbanesti pentru a i se urgenta un dosar pentru a putea fi ajutat", a precizat Ecaterina Chihaia, director executiv interimar in cadrul DSP.

Potrivit oficialului se va incerca internarea batranului intr-o unitate de asistenta medico-sociala, cel putin pe perioada iernii.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii