Botosanean salvat de moartea unei tinere

sâmbătă, 11 septembrie 2010, 07:09
1 MIN
 Botosanean salvat de moartea unei tinere

Un botosanean de 39 de ani a primit joi o inima noua in urma unui transplant realizat la Targu Mures. Operatia a avut loc intr-o perioada in care sperantele de viata ale barbatului diagnosticat cu cardiopatie ischemica, o boala severa care afecteaza grav muschiul inimii si duce in timp la insuficienta cardiaca, erau foarte reduse. Potrivit medicilor specialisti din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare si Transplant din Targu Mures, pacientul a avut o evolutie nefavorabila chiar si sub tratament medicamentos. Asa ca transplantul s-a facut aproape in ultimul moment. Inima a fost prelevata de la o tanara de 28 de ani din Targu Mures, aflata in moarte cerebrala in urma unui cumplit accident rutier. Operatia, a saptea de acest fel din 2010, a durat peste cinci ore. „Interventia a decurs foarte bine, iar starea pacientului este buna. Din pacate astfel de interventii au scazut la sub jumatate din cauza lipsei de fonduri, deci norocul pacientului este cu atat mai mare", a precizat profesor doctor Radu Deac, seful Sectiei clinice de chirurgie cardiovasculara I adulti in cadrul institutului din Targu Mures.

Barbatul de 39 de ani este al doilea botosanean care beneficiaza de o inima noua, primul caz fiind al unei femei de 57 de ani, care a fost operata la Targu Mures, la sfarsitul anului 2007.

Dupa ce familia tinerei si-a dat acceptul pentru prelevare, ea a mai salvat doua vieti, ficatul si rinichii ajungand la Bucuresti, respectiv Cluj, unde bolnavii asteptau organe compatibile inca din februarie.

sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii