Cadre medicale obligate sa faca sarbatorile pe datorie

miercuri, 17 decembrie 2008, 22:11
2 MIN
 Cadre medicale obligate sa faca sarbatorile pe datorie

Daca la unele spitale s-au platit salariile, sporurile si chiar si o prima consistenta de Craciun, altele abia au reusit sa faca salariile fara sporuri. Cele doua situatii se intalnesc chiar in cadrul celei mai mari unitati medicale din judet, respectiv Spitalul Judetean.

Astfel personalul din cadrul Unitatii de Primire a Urgentelor nu a luat inca salariile, existand chiar riscul ca pana la inchiderea Trezoreriei de sarbatori sa nu soseasca banii de la Bucuresti. Aceasta e situatia intregului personal medico-sanitar platit din bugetul de stat. Motivul este lipsa banilor la buget. "Noi am facut toate demersurile la minister, dar mai mult nu putem face decat sa asteptam. Daca vor fi bani, vor veni cu siguranta", a precizat Gabriel Oprisanu, directorul executiv al ASP.

Acest raspuns nu-i multumeste insa nici pe reprezentantii medicilor de medicina scolara, care nu si-au luat nici banii pe noiembrie, nici prima de stabilitate, iar salariile urmeaza sa fie reduse. Acestia se considera umiliti si discriminati si spun ca nu au cu ce sa faca sarbatorile si sa achite ratele la banci.

"Am venit din nou la ASP pentru a vedea de ce nu ni se dau macar drepturile salariale pe noiembrie, insa ni s-a spus ca directorul a intrat in concediu, iar celelalte persoane din conducere sunt pe teren. Lucrez in sanatate de 26 de ani, dar asa umilinta nu am mai trait", a declarat un medic de medicina scolara. Mai mult, acestia spun ca nu au primit niciodata tichete de masa, fiind singurii in sistemul sanitar in aceasta situatie.

Dascalii au primit banii cu intarziere

In unele comune botosanene, dascalii au primit salariile cu intarziere de o saptamana. La Mileanca, asa cum a precizat primarul Ioan Ursachi, banii vor fi dati azi, desi in mod normal erau achitati pe 10. La Hlipiceni, angajatii din invatamant si-au luat lefurile ieri, cu o intarziere de o saptamana, iar la Albesti platile au fost facute pe 15 decembrie, desi trebuiau facute pe 6 decembrie.

O alta nemultumire a dascalilor este legata de acordarea tichetelor cadou. Conducerile celor doua sindicate din invatamant sustin ca pentru acest drept ar trebui alocate fonduri direct de la ministerul de resort. In acest mod ar fi evitata situatia in care tichetele se acorda diferentiat de la o unitate administrativ teritoriala la alta.

Profesorii vor deschide procese pentru majorarea veniturilor

Sindicalistii din invatamant si-au cam pierdut speranta ca va mai fi aplicata legea privind majorarea salariala de 50%. Desi inainte de alegeri reprezentantii partidelor au promis ca legea vizand majorarea va fi aplicata, cei din invatamant sunt aproape siguri ca situatia tarii nu permite acest lucru.

"Acea marire de 50% ne duce tot pe aleea Tribunalului, deoarece nu sunt sperante din partea Guvernului. Daca nu se vor mari salariile, vom trece la actiuni radicale de protest", a declarat Maria Tiprigan, liderul Sindicatului Invatamantului Preuniversitar. Pana sa creioneze cadrul derularii miscarii de protest, sindicalistii asteapta sa vada cine va fi noul ministru al Educatiei.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii