Dorohoienii refuza sa-si paraseasca locuintele

vineri, 16 iulie 2010, 20:48
3 MIN
 Dorohoienii refuza sa-si paraseasca locuintele

Oficialii locali nu pot obliga proprietarii sa-si paraseasca casele. Multi dintre cei care prefera sa carpeasca cladirile in loc sa le demoleze s-au razgandit in aceste zile dupa ce au vazut ca ridicarea noilor case cu bani de la Guvern poate dura mai bine de un an. In plus oamenii sunt nemultumiti ca vor fi mutati la marginea Dorohoiului si vor avea o curte de doar 300 metri patrati. "Nu ma mut acolo nici mort. Las in centrul orasului aproape 1.500 de metri patrati pentru un petec de pamant. Casa a ramas in picioare vreau sa o repar si ma rog la Dumnezeu sa nu mai avem astfel de viituri", a spus Constantin P., unul din cei care nu si-au dat acordul pentru demolare. Municipalitatea mai are de furca si cu chiriasii proprii, care nu vor sa paraseasca vechile locatii. "Discutiile sunt inutile. Cum aceste case sunt ale statului ele vor fi construite acolo unde vom decide", a spus Dorin Alexandrescu, primarul Dorohoiului. El a mai precizat ca in maxim 10 zile, cu ajutorul unei comisii de specialisti in hidrologie, se va decide daca in zonele inundate se mai pot acorda autorizatii de constructie.

Necesar de materiale stabilit de Guvern

Potrivit unei hotarari de Guvern, fiecare din familiile ramase fara casa va primi materiale de constructie in valoare de 38.147 de lei. Acestea vor fi cumparate de Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) si predate primariilor in vederea depozitarii, gestionarii si predarii catre sinistrati. Actiunea de reconstructie va fi coordonata de prefecti. La sinistrati vor ajunge si materiale provenite din donatii. 

In judet vor fi reconstruite 526 de case. 200 dintre acestea vor fi ridicate de voluntarii de la Fundatia "Habitat for Humanity Romania", iar restul de alti voluntari sau de familiile afectate, Guvernul neasigurand bani pentru forta de munca. Alesii dorohoienii si-au dat ieri acordul pentru parteneriatul cu "Habitat", dar si pentru cel cu Fundatia "Sarepta" in vederea infiintarii unui centru de zi pentru copiii sinistratilor.

Ajutoare bune de aruncat la gunoi  

Dupa ce in Dorohoi si comunele afectate de inundatii au ajuns tiruri intregi cu haine si produse textile degradate, responsabilii au decis ieri sa trimita adrese in toata tara solicitand ca acestea sa fie triate la sursa. Practic sute de tone de carpe au ajuns la tomberon. La Dorohoi au ajuns si paturi roase de soareci, iar cei care le manipuleaza au fost sfatuiti sa-si ia masuri de protectie pentru a preveni boli de piele. "Multumim pentru ajutor si solidaritate insa unele pachete trebuiau sa ajunga direct la gunoi in loc sa fie trimise la sinistrati", a precizat un reprezentant al centrelor de primire a ajutoarelor din Dorohoi.  

Dezinsectie in zonele inundate

Ieri un elicopter utilitar a reusit sa faca dezinsectia zonelor inundate, operatiune amanata mai bine de doua saptamani din cauza ploilor. Tot ieri generalul Vasile Somlea, cel care coordoneaza activitatile de reabilitare a Dorohoiului, a dat asigurari ca tabara de module unde sunt cazati peste 300 de sinistrati va fi complet functionala. "Avem tot ce ne trebuie. Cabinet medical, punct de paza, toalete,  surse de apa si energie electrica. Astazi (n.r. – ieri) am dat drumuri si la dusuri", a declarat generalul Somlea.

  

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii