Gripa porcina ignorata de un medic

vineri, 13 noiembrie 2009, 23:25
4 MIN
 Gripa porcina ignorata de un medic

Medicul Natasa Manoila, seful Laboratorului de microbiologie din cadrul institutiei, a fost diagnosticat joi cu virusul A/H1N1, iar ieri a fost la sediul DSP, desi conform procedurii, trebuia sa stea izolat la domiciliu pentru a nu mai raspandi boala.

Intrebata de ce s-a prezentat si vineri la munca, sefa laboratorului si-a motivat decizia prin imposibilitatea de a lipsi de la serviciu in aceasta perioada de criza. "Abia joi seara am aflat ca am gripa porcina. M-au sunat de la DSP sa mi se comunice rezultatul. Dar de acum nu mai am niciun simptom, sunt sanatoasa si e important sa ma prezint la munca", a spus ieri seara Natasa Manoila.

"Doamna doctor ar trebui sa inceapa schema de tratament, conform indicatiilor medicului infectionist. Nu are voie sa lucreze in aceasta perioada in unitatea din care face parte", a precizat Gheorghe Apetroaie, directorul medical al DSP.

Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat in cadrul Ministerului Sanatatii, a mentionat recent ca persoanele care nu s-au izolat la domiciliu, dupa ce au fost diagnosticate cu gripa porcina, sunt pasibile chiar si de inchisoare de pana la doi ani, considerandu-se ca au raspandit in mod voluntar virusul.

In Botosani au fost confirmate 65 de cazuri de gripa noua, ceea ce claseaza judetul in primele 10 din tara. Autoritatile sustin ca numarul imbolnavirilor ar putea fi mult mai mare, deocamdata nestiindu-se exact cati contacti au avut bolnavii. "Cand apare sursa de infectie, care este omul bolnav, tot in jurul lui este masa receptiva", a explicat Ecaterina Chihaia, epidemiolog in cadrul DSP. In aceste conditii, Conducerea Spitalului Judetean a decis evacuarea tuturor pacientilor de la Sectia de boli dermato-venerice pentru a face loc cazurilor noi de gripa porcina. "S-a luat aceasta decizie, in eventualitatea in care numarul cazurilor de gripa noua care necesita internare va depasi posibilitatile de cazare la Sectia de Boli Infectioase", a specificat Gheorghe Apetroaie.

La Sectia de Boli Infectioase erau internati ieri 91 de persoane care, fie au fost confirmate cu gripa porcina, fie au venit in contact cu bolnavi. 90 dintre ele sunt sub tratament cu tamiflu.   

7.000 de doze pentru vaccinarea impotriva gripei sezoniere

Campania de imunizare impotriva gripei sezoniere va demara in cel mai scurt timp. Autoritatile sanitare au finalizat licitatia pentru aproximativ 7.000 de doze de vaccin, iar data declansarii propriu-zise a vaccinarilor va fi stabilita de la Minister. Pentru ca in aceasta perioada se deruleaza mai multe campanii de vaccinare, DSP se confrunta cu lipsa spatiilor de depozitare.

"S-a ajuns la un nivel in care trebuie sa pornim achizitia frigiderelor. Exista acest vaccin al gripei sezoniere, vaccinul anti-poliomielitic care se face acum, vaccinul pentru virusul A/H1N1 care trebuie sa soseasca, cel pentru cancerul de col uterin si nu avem unde sa le pastram pe toate, nu ne ajung cele cateva lazi frigorifice pe care le avem in dotare", a spus medicul Gheorghe Apetroaie. Astfel, patru noi combine frigorifice vor fi achizitionate in perioada urmatoare.   

Control anulat la Casa Painii

Reprezentantii Directiei de Sanatate Publica (DSP) au renuntat la verificarea uneia dintre societatile de alimentatie, unde se banuia ca lucreaza persoane depistate cu gripa noua. Initial s-a spus ca acestea ar fi angajate la Casa Painii, Pan Moris si Dolce Vita. "A fost vorba de o eroare in declaratia unui barbat. El a mentionat la locul angajarii societatea Casa Painii, insa in timpul anchetei epidemiologice s-a aflat ca a lucrat acolo in urma cu aproximativ o luna, deci nu se impune un control la societatea respectiva", a precizat Gheorghe Apetroaie, director medical in cadrul DSP.

Problema a fost sesizata chiar de reprezentantii unitatii de panificatie, care au sunat ieri la DSP pentru a intreba care este numele angajatului cu A/H1N1, in conditiile in care mai multi salariati erau deja in concediu. "Cand am aflat ca ar fi un angajat de la noi am inceput sa ne interesam si nu stia nimeni de numele celui internat. Apoi un coleg si-a amintit de el, ca a lucrat in probe timp de trei zile ca manipulator. Si atat, in rest nu a avut treaba cu noi", a conchis Florian Moruzi, administrator al Societatii Casa Painii.

Inca un roman mort de gripa porcina  

Autoritatile medicale ungare au anuntat ca un cetatean roman ar fi murit din cauza gripei porcine. Presa straina sustine ca este vorba de o femeie, in varsta de 73 de ani, care a decedat la spital.

Joi, Ambasada Romaniei in Austria a confirmat ca un barbat, care muncea in constructii a murit dupa ce a contactat virusul A/H1N1.

  

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii