Inmatriculari blocate de greselile Guvernului

marți, 09 decembrie 2008, 21:15
2 MIN
 Inmatriculari blocate de greselile Guvernului

Noile modificari legislative privind taxa de poluare le da batai de cap autoritatilor. Persoanele care s-au inghesuit ieri la ghiseele Fiscului au aflat cu stupoare ca prevederile noii ordonante de urgenta  publicate in Monitorul Oficial au intrat in vigoare de pe opt decembrie, nu de pe 15 decembrie, asa cum se anuntase initial.

Astfel, persoanele care au incercat sa plateasca dupa vechile norme au fost informate ca, in fapt, trebuie sa achite de trei ori mai mult. "Stiam ca modificarile vor intra in vigoare de pe 15 decembrie si acum am aflat de la ghiseu ca, in loc de 400 de euro, trebuie sa platesc 1.200 de euro", a declarat Mihai Balan, posesorul unui autoturism.

La randul lor, finantistii sustineau ca asa au primit instructiuni si asa indica si programul informatic de calculare a noii taxe. "Am reusit sa finalizam toate cererile depuse pana pe 8 decembrie, iar cererile depuse astazi (n.r. – ieri) vor fi calculate dupa noile modificari", a declarat Dan Nechifor, sef al Administratiei Financiare a municipiului Botosani. 

Totusi niciunul din zecile de botosaneni care au fost ieri la Fisc pentru a achita taxa de poluare nu s-a incumetat da plateasca o suma de trei ori mai mare.

Greseala recunoscuta de autoritati

Toate aceste neclaritati au fost rezolvate la nivel central unde s-a constat ca la publicarea Ordonantei de Urgenta s-a strecurat o eroare, din text lipsind data cand intra in vigoare noua modalitate de calcul a taxei, dar si tipul de autovehicule exceptate de la plata.

Executivul a transmis o erata care va fi publicata in Monitorul Oficial si care va specifica data de 15 decembrie pentru aplicarea actului normativ si tipul autovehiculelor exceptate de la plata taxei, respectiv autoturismele noi Euro 4 cu capacitate cilindrica sub 2.000 centimetri cubi.

Industrie de masini protejata cu taxe exorbitante

Potrivit actului normativ, spre exemplu taxa de poluare pentru o masina Audi, second-hand, Euro 4 cu o capacitate de 2.000 de centimetri cubi va ajunge la 2.400 de euro, in timp ce pana acum era de 800 de euro. Pentru o masina Euro 3 de 2.000 centimetri cubi taxa este de 7.800 euro fata de 1.600 euro cat era pana acum.

Inmatricularea unui autoturism Dacia Logan nu va mai costa nimic dupa data de 15 decembrie, fiind astfel evidenta intentia guvernantilor de a proteja constructorul de autovehicule de la Pitesti, chiar daca unele masini second-hand cu o vechime sub doi ani sunt si mai fiabile si mai putin poluante.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii