Tanara ranita la Vladeni a iesit din coma

joi, 09 iulie 2009, 21:34
1 MIN
 Tanara ranita la Vladeni a iesit din coma

Dupa aproape o saptamana, medicii Sectiei de reanimare a Spitalului de Neurochirurgie din Iasi au reusit s-o stabilizeze pe Laura Dimitriu de 23 de ani, din Botosani. Din acest motiv, pacienta a fost transferata la Sectia clinica II neurochirurgie din cadrul aceleiasi unitati sanitare, urmand ca medicii sa-i monitorizeze in continuare evolutia.

"Pacienta a iesit din coma si este stabila. Prognosticul este pentru moment favorabil, insa are o serie de leziuni si fracturi care implica monitorizarea ei permanenta", a precizat un reprezentant al Spitalului de Neurochirurgie Iasi.

Vinerea trecuta, botosaneanca se afla intr-un autoturism marca Dacia Logan impreuna cu prietenul ei. Cei doi se indreptau spre Suceava, insa la intrare in Vladeni autoturismul s-a izbit frontal intr-un camion. Din accident a rezultat decesul soferului si ranirea grava a fetei.

Politistii nu au stabilit inca cine este responsabil de producerea tragediei, imprejurarile in care a avut loc accidentul urmand sa fie elucidate dupa ce oamenii legii vor discuta si cu Laura Dimitriu.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii