Venin tratat cu alcool

miercuri, 29 septembrie 2010, 20:22
1 MIN
 Venin tratat cu alcool

Dupa ce a sunat la 112, solicitand un echipaj al Serviciului Judetean de Ambulanta pe motiv ca a fost muscat de o vipera, sateanul a pus sarpele in borcan si a luat o ocazie pana la spital.

Totul s-a intamplat ieri dupa-amiaza, cand barbatul a plecat la padure sa culeaga ciuperci. La scurt timp insa, a simtit o intepatura puternica in cotul drept si a observat langa el o vipera. Fara sa stea pe ganduri, a omorat reptila si a luat-o cu el. Ajuns acasa, barbatul a pus-o intr-un borcan si, la indemnul rudelor, a decis sa plece la spital. Nu inainte de a se opri insa la primul bar din sat. "Am zis ca, daca beau mult alcool, veninul nu o sa-si mai faca efectul", le-a spus sateanul medicilor.

Convins si de cei din bar, barbatul a sunat in cele din urma la 112 si a solicitat o ambulanta, de la Botosani plecand imediat un echipaj specializat cu medic. Nemaiavand rabdare insa, a luat o masina de ocazie spre Botosani, fara a mai anunta si cadrele medicale de alegerea facuta si a ajuns la urgente, cu sarpele asupra lui dar si clatinandu-se bine. Rana barbatului a fost toaletata, urmand ca medicii sa decida daca va fi supus tratamentului cu ser antiviperin.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii