80% din exporturile „made in Vrancea” sint haine

vineri, 11 septembrie 2009, 21:38
2 MIN
 80% din exporturile „made in Vrancea” sint haine

Industria textila detine suprematia in ceea ce priveste produsele exportate din Vrancea. In luna mai 2009, din cele 20 de sectiuni de bunuri din Clasificarea Standard de Comert International, sectiunea "textile si articole din acestea" detine 80,2% din totalul exporturilor, conform datelor puse la dispozitie de Directia Judeteana de Statistica (DJS). In ceea ce priveste importurile, vrincenii aduc din strainatate cu preponderenta imbracaminte (50%) si metale (15%).

"In luna mai 2009, in structura importurilor, patru sectiuni de bunuri din Clasificarea Standard de Comert International detin impreuna peste 70% din totalul importurilor (76,8%) si anume: textile si articole din acestea (49,4%), metale comune si articole din acestea (14,9%), materiale plastice, cauciuc si articole din acestea (6,3%), masini, aparate si echipamente electrice (6,2%)", se arata in buletinul lunar transmis de DJS.

Comertul international cu bunuri realizat de firme in perioada 1 ianuarie – 31 mai 2009 s-a concretizat intr-un volum al exporturilor de 49,2 milioane euro si al importurilor de 39,4 milioane euro, inregistrindu-se un sold pozitiv de 9,8 milioane euro.

Confectiile din Vrancea o duc greu pina in mai 2010

Pe timp de criza, comenzile la fabricile de confectii din Vrancea au scazut ingrijorator, intre 25% si 45%, a declarat ministrul Sorina Placinta, un important investitor in domeniul textil. Aceasta a previzionat ca fabricile de confectii locale vor traversa o perioada mai dificila pina in aprilie-mai anul viitor, dupa care se vor redresa. In contextul lipsei industriei din Focsani, Placinta a facut un scurt istoric al decaderii, dupa 1989, a sectorului de confectii, prin disparitia fabricilor de stofe.

"Industria de confectii sufera foarte mult. In anii ‘90 nu s-a investit nimic in sectorul primar si s-au inchis multe dintre fabricile care produceau materii prime. Industria usoara a ramas doar cu vinzarea de manopera. Exista doua paliere: cel de mijloc, cu hainele ieftine care se fac in China si cel de inalta clasa, in care ne incadram si noi. Comenzile au scazut intre 25 si 45%, de aceea trebuie sa cautam mai multi clienti, munca este mai multa", a declarat ministrul Sorina Placinta, care detine grupul de firme Sorste. Aceasta a adaugat ca, din punctul de vedere al raportului pret-calitate, confectiile vrincene sint la nivelul cehilor sau al slovenilor.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii