Doua crime intre Boboteaza si Sfintul Ion

joi, 07 ianuarie 2010, 20:52
3 MIN
 Doua crime intre Boboteaza si Sfintul Ion

O batrina care domicilia fara forme legale in comuna Garoafa a fost gasita decedata de Boboteaza. Catinca Dan, 73 ani, a fost omorita, dar oamenii legii incearca sa afle acum cine a comis fapta si de ce.

Femeia traia in concubinaj cu un barbat din Garoafa, dar acesta iese din calcule, tinind cont de faptul ca era internat in spital in momentul comiterii faptei. Corpul fara suflare al femeii a fost descoperit de fiul barbatului.

"Tinarul de 37 de ani din Marasesti a sesizat faptul ca, in timp ce se afla in vizita la casa tatalui sau, a descoperit-o in locuinta pe concubina acestuia, cazuta pe podea", ne-a spus subcomisarul Zorel Burlan, de la biroul de presa al Politiei.

La fata locului a ajuns imediat o echipa formata din politisti si procurori criminalisti care au demarat cercetarile. Datorita intunericului, cercetarile s-au desfasurat cu greutate.

Oamenii legii au izolat zona, iar ieri dimineata au reluat cercetarea la fata locului. "In locuinta a fost gasita o batrina de 73 de ani, care prezenta leziuni la nivelul craniului. „Nu putem spune cu ce a fost lovita, dar asteptam rezultatele medico-legale pentru a avea mai multe date. Au fost gasite si urme de ravasire in locuinta", ne-a spus Paul Mihaila, procurorul de caz. 

Al doilea omor la inceput de an

Localnicii sint surpinsi de omorul produs in comuna si nu-si explica cine ar fi putut sa comita o asemenea fapta. "Femeia traia in concubinaj cu proprietarul locuintei. Acesta era internat la spital in acel moment. Erau o familie normala, nu detineau valori, doar pensia din care se intretineau. Erau consumatori de alcool, dar nu faceau scandal", ne-a spus primarul Gheorghe Maghiaru.

Crima comisa in ziua de Boboteaza vine la exact un an dupa ce o alta fapta asemanatoare i-a ingrozit pe localnici. La inceputul anului 2009, un barbat din Garoafa a omorit-o pe cea care-i propusese sa faca amor. Refuzata, femeia l-a provocat pe acesta sa se incalzeasca prin bataie. Simtindu-se atacat, barbatul a lovit-o cu un bat si i-a sucit gitul.

Crima, comisa in noaptea de 3/4 ianuarie 2009, a iesit la iveala abia dupa citeva zile, cind cadavrul femeii a fost gasit mincat de ciini. Daca atunci mobilul crimei a parut a fi unul bizar, acum, anchetatorii inclina sa creada ca fapta a fost comisa in scop de jaf, tinind cont de faptul ca autorii au scotocit toata casa dupa valori. Oamenii legii nu exclud insa si alte ipoteze si iau in calcul si varianta ca autorul sa fi ravasit lucrurile din casa doar pentru a-i pune pe o pista falsa.

Omorita in bataie de sarbatoritul Ion  

O alta crima a avut loc ieri, de Sfintul Ion, in satul Domnesti, comuna Pufesti. Un localnic in virsta de 40 de ani a baut prea mult de ziua sa si in cele din urma a ajuns sa o omoare pe concubina sa, o femeie de 38 de ani din judetul Galati.

Politistii au fost anuntati in jurul orelor 17.00 de rudele femeii despre crima comisa in casa celor doi. Ionel Catrin, de 40 de ani, a baut toata ziua si cind a ajuns acasa a inceput sa se certe cu concubina sa, Ticuleana Lupu. Femeia a ripostat, barbatul a suferit citeva vinatai iar drept razbunare, acesta a batut-o pina a omorit-o.

Cei doi traiau in concubinaj de 5 ani de zile si au un copil impreuna. Vecinii spun ca familia celor doi este una saraca, care traieste de pe o zi pe alta. Politistii l-au retinut aseara pe agresor pentru cercetari, dar acesta urma sa fie pus in libertate pina la sosirea concluziilor medico-legale.

Anchetatorii asteapta sa vada daca loviturile primite de femeie i-au cauzat acesteia moartea. In functie de aceste rezultate barbatul ar putea fi acuzat de omor calificat, lovituri cauzatoare de moarte sau chiar scos de sub acuzare daca legistul va stabili ca femeia a murit din alte motive. Anchetatorii erau inca la fata locului aseara si faceau cercetari.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii