Greva in fata tribunalului

joi, 09 aprilie 2009, 19:19
3 MIN
 Greva in fata tribunalului

Activitatea celor doua instante care functioneaza in Focsani a fost ieri intrerupta, pentru o ora, dupa ce personalul auxiliar a iesit in strada. La protest s-au alaturat toti grefierii, indiferent de titulatura lor, dar si informaticienii sau aprozii, sperind ca protestul lor sa aduca un semnal pozitiv de la minister.

"Am intrerupt activitatea ca protest fata de conditiile in care lucram, iar normarea muncii nu exista. Orele suplimentare nu mai sint platite, iar ministerul nu intelege sa plateasca drepturile salariale conform legii. Nu mai vorbim de drepturile salariale cistigate in instanta, pentru care s-a facut o esalonare, iar a doua transa nu s-a platit nici acum. Grefierii au cele mai mici salarii din justitie si avem semnale ca tot ceea ce ne vizeaza este nefavorabil. Vom protesta pina cind ministerul se va sesiza si vom fi chemati la discutii, ca parteneri reali", a aratat grefierul Cristi Duna, liderul sindical la Sindicatul Dreptatea Vrancea si vicepresedinte al Federatiei Nationale PROJUST.

In februarie, sindicatele grefierilor au facut publice salariile reale. Astfel, un grefier de sedinta cu studii superioare juridice, debutant, are un salariu net de 700 de lei, un grefier de sedinta cu studii superioare juridice are intre 1.400 si 2.000, in functie de vechime si grad profesional, un grefier arhivar, treapta I (maxim) are trecut pe fluturas sume cuprinse intre 870 si 1.000 lei, in timp ce un agent procedural cistiga intre 700 si 800 de lei. "Stim ca venim la 7.30, dar nu stim cind se termina. Toti colegii avem aceleasi obiectii si ne doare acelasi lucru. Avem familii acasa", a atras atentia o alta grefiera a tribunalului.

Ministrul cere liniste

Reprezentantii personalului auxiliar al instantelor au fost in urma cu citeva luni la Bucuresti, la o discutie cu ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, insa se pare ca nu s-a rezolvat nimic. Ministrul i-a asigurat doar ca stie de situatia lor, insa doar atit, fara a fi luata o masura concreta. Mai mult, din cauza faptului ca s-au promis mariri de salarii pentru magistrati, si avind in vedere bugetul destul de restrins al ministerului, grefierii se tem ca tot lor li se vor diminua salariile, pentru a acoperi necesarul de cheltuieli.

Protestele in acest sens au demarat inca de miercuri, la alte instante din tara, iar ieri, tot mai multi grefierii au iesit in strada. Cu toate acestea, Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti (MJLC) a solicitat incetarea protestelor, pe motiv ca nu sint justificate.

"In aceste conditii, astfel de presiuni sint nejustificate si nu servesc la rezolvarea problemelor structurale din sistem", a spus Predoiu. Acesta a mai aratat ca va fi programata o intilnire cu acestia saptamina urmatoare. Ramine insa de vazut daca vor fi discutate problemele reale ale personalului auxiliar, si daca vor fi gasite si solutii eficiente.

Tribunalul Vrancea se prabuseste

O nemultumire in plus a personalului auxiliar al instantelor este starea deplorabila in care a ajuns Tribunalul, locul in care vin zi de zi la munca. Cutremurele care au avut loc in Italia in ultimele zile au stirnit un val tot mai mare de ingrijorare in rindul tuturor. Peretii au crapaturi din ce in ce mai adinci, imobilul se cutremura la propriu atunci cind pe strada trece o masina mai mare, insa se pare ca autoritatile nu vor sa faca nimic.

"Pina in acest moment, nu a fost semnat Protocolul de predare -primire a spatiului in care a functionat Bancorex si care a fost dat, in folosinta gratuita Tribunalului Vrancea si Judecatoriei Focsani. Mentionam ca au fost alocate sume de la buget, necesare efectuarii expertizelor si lucrarilor de reamenajare a imobilului respectiv, astfel incit acesta sa corespunda cerintelor unei instante de judecata", ne-a comunicat Carmen Dantis, purtatorul de cuvint al Tribunalului.

In concluzie, pina la noi ordine, personalul instantelor ramine pe loc, sperind sa nu aiba loc nici un cutremur. Nici avocatii nu sint prea incintati de locul in care isi desfasoara activitatea, si se gindesc cu groaza la ce s-ar putea intimpla in cazul unui seism mai puternic. "La un cutremur sau chiar si la un incendiu, cum vom iesi? Toata lumea se va imbulzi pe usa principala, pentru ca celelalte doua iesiri sint blocate", s-a plins un avocat.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii