Judecata pentru credit fals

miercuri, 07 ianuarie 2009, 21:11
2 MIN
 Judecata pentru credit fals

O focsaneanca va fi judecata pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, dupa ce un angajat al firmei pe care o administreaza a contractat doua credite la CEC.

Eugenia Balan, administrator al SC Maria&Mary Comserv SRL Focsani, este trasa la raspundere pentru ca a semnat doua adeverinte de salariat pe numele lui Cristinel Popa, cu toate ca acesta, la momentul eliberarii actelor, nu mai era angajat la firma. In dosar a fost cercetata pentru neglijenta in serviciu si Victoria Diaconu, inspector principal in cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM), insa procurorii au ajuns la concluzia ca fapta nu exista.

Potrivit anchetei, cu toate ca ITM a eliberat doua adeverinte de salariat pe numele lui Popa, nu a fost comisa nici o ilegalitate, intrucit aici fusese inregistrata numai decizia de incheiere a contractului individual de munca pe numele acestuia, nu si de reziliere. O alta persoana cercetata a fost Dan Tudorache, care, potrivit actelor de obtinere a creditului, ar fi fost director economic la firma Eugeniei Balan.

Cu toate acestea, cercetarile au scos la iveala faptul ca Tudorache este o persoana fictiva, intrucit nu i s-a putut da de urma si, in plus, focsaneanca a aratat ca nu a avut niciodata director economic la firma. Si, pentru ca si cel care a contractat cele doua credite de la CEC, acum in valoare totala de 38.182 lei, Cristinel Popa, nu a fost de gasit in tara, singura care va raspunde in fata legii este focsaneanca.

"In calitate de administrator a semnat in fals la rubrica director adeverintele de salariat in care invinuitul Cristinel Popa a facut dovada ca este angajat la aceasta societate si realizeaza venituri pentru a obtine doua credite de la CEC, desi in realitate nu era angajat", se arata in actul de urmarire penala incheiat de procurori.

Cercetarile anchetatorilor au demarat la cererea CEC, dupa ce Popa, in virsta de 27 de ani, a "uitat" sa isi plateasca ratele. Dupa 90 de zile, CEC a trecut la executarea silita si a solicitat date de la ITM privind contractul de munca al acestuia. In acest mod reprezentantii CEC au aflat ca pe numele tinarului a existat un contract de munca, care insa a fost desfacut in aceeasi zi in care a fost inregistrat.

In cauza a fost efectuata si o expertiza, care a stabilit ca pe adeverintele de salariat emise de SC Maria&Mary Comserv SRL Focsani semnatura este intr-adevar a Eugeniei Balan, insa "mina" care a completat actele nu ii apartine focsanencei. Ramine de vazut ce decizie va lua justitia.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii