Militar din Birsesti, ranit in Afganistan

duminică, 19 iulie 2009, 19:49
3 MIN
 Militar din Birsesti, ranit in Afganistan

Doi militari aflati in baza militara romana din Qalat, Afganistan, au fost raniti simbata noapte in urma unui atac insurgent din mai multe directii, cu rachete si armament portabil de infanterie. Cei doi militari, sergentul Florin Emil Cojocaru, domiciliat in comuna Birsesti, si caporalul Gheorghita Paval, de loc din Iasi, care fac parte din Batalionul 280 Manevra, au suferit rani usoare in zona fetei, dupa cum a transmis ieri Ministerul Apararii. Acestia se afla acum la Kandahar, pentru investigatii suplimentare si tratament de specialitate. Din datele medicale preliminare reiese ca starea lor este buna. "Militarii raniti fac parte din organica Batalionului 280 Manevra, care si-a inceput misiunile in Afganistan in luna iulie. In prezent, Armata Romaniei are dislocati in Afganistan aproximativ 1.050 de militari, care actioneaza, preponderent, in provincia Zabol", a informat Ministeul Apararii.

Si-a botezat copilului inainte de plecare

Cadrele militare din Batalionul 280 Infanterie Mecanizata Focsani (Manevra) au preluat vineri stafeta misiunilor din cel mai fierbinte punct de pe glob de la "Viperele negre". Aici sint plecati peste 400 de militari vrinceni, printre care si Florin Emil Cojocaru, de 30 de ani, nascut in Brasov dar cu domiciliul in comuna din muntii Vrancei. Florin Emil Cojocaru mai are la Birsesti o bunica, in virsta de 84 de ani, care nu a aflat ce s-a intimplat cu nepotul ei. Rudele au decis sa nu-i spuna pentru a nu-i agrava starea precara de sanatate. Femeia este cea care i-a crescut pe Florin si pe fratele lui. Florin Emil este casatorit cu Mariana, in virsta de 27 de ani, si au impreuna doua fetite. Cea mai mica are doar trei luni si a fost botezata cu citeva zile inainte ca militarul sa plece in misiune, in teatrul din Afganistan. Florin Emil Cojocaru mai are un frate care lucreaza la unitatea de aviatie din Fetesti. Primarul comunei, Costica Hirsu, are numai cuvinte de lauda despre tinarul militar, despre care spune ca este "un baiat deosebit" si ca il asteapta sa se intoarca sanatos acasa, la familie. Ofilialii Garnizoanei Focsani spun ca militarul din Birsesti lucra in cadrul unei subunitati din cadrul Batalionului 151 Infanterie „Lupii negri" Iasi, unitate cu vasta experienta in teatrele de operatii externe.

Grup de sprijin pentru familiile ramase acasa

Romania are in Afganistan peste o mie de militari, cei mai multi sub egida ISAF. Pina acum in Afganistan au fost ucisi 11 militari iar alti 36 au fost raniti, din totalul de 13 morti si 50 de raniti in teatrele externe de operatiuni. Diurna militarilor este in acest moment de 90 de euro pentru ofiteri si 70 de euro pentru celelalte categorii de personal, la care se adauga sporurile aferente. La Focsani functioneaza si un grup de sprijin pentru familiile militarilor plecati. Sotiile, mamele si prietenele militarilor se intilnesc adesea la slujba de duminica de la capela militara din curtea Brigazii 282 Infanterie Mecanizata „Unirea Principatelor", unde fac schimb de informatii si incearca sa se sprijine reciproc. Oficial, grupul de sprijin familial, condus de Violeta Clincescu, sotia capitanului Gelu Clincescu, de la compartimentul logistic, se intilneste o data la doua saptamini la Cercul Militar Focsani pentru a rezolva punctual problemele care se ivesc. Urmatoarea intilnire este programata pe 3 august, dupa cum ne-a spus capitanul Toni Ene, purtatorul de cuvint al brigazii.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii