Ne vom invirti in cerc si la Ceasul Rau

luni, 21 martie 2011, 21:31
2 MIN
 Ne vom invirti in cerc si la Ceasul Rau

O noua intersectie din Focsani va ramine fara semafoare. Acest lucru nu poate decit sa-i bucure pe soferii focsaneni, in conditiile in care in intersectia de la Ceasul Rau se ridicau cele mai multe permise de conducere pentru nerespectarea culorii semaforului. In zilele urmatoare, semafoarele din zona respectiva urmeaza a fi date jos, iar sensul giratoriu va fi ridicat in maximum o luna de zile, dupa cum declara optimisti politistii. Eficienta acestor sensuri giratorii a fost dovedita in ultimii ani. Exemplul cel mai elocvent este intersectia de la Casa Cartii. Acolo, traficul a fost fluidizat dupa ce au fost scoase semafoarele si a fost construit un sens giratoriu. "Am discutat cu reprezentantii Primariei si am convenit sa inceapa constructia sensului giratoriu de la Ceasul Rau. Astfel, incercam sa fluidizam traficul in aceata zona. De altfel, s-a vazut ca aceste sensuri din oras sint foarte utile, asa cum s-au dovedit a fi cele construite deja. Prin executarea noului giratoriu din Obor s-a reglementat traficul si in zona noii autogari", ne-a spus inspectorul Sandel Stoica, seful Politiei Rutiere Focsani. Acesta a discutat cu reprezentantii Primariei Focsani si a primit asigurari ca in perioada urmatoare mai multe bulevarde si strazi din oras vor fi asfaltate, iar soferii vor reusi sa evite miile de gropi aparute in carosabil dupa trecerea sezonului rece. "Pe bulevardul Independentei va fi turnat ultimul strat de asfalt. De asemenea, cei de la Primarie ne-au asigurat ca vor fi refacute strazile Bucegi, Brailei si Anghel Saligny", ne-a mai spus Stoica. Soferii focsaneni se pling ca multe strazi din oras arata ca dupa bombardament. Bulevardul Unirii, una dintre arterele principale a orasului s-a transformat intr-un adevarat poligon pentru soferi.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii