Slobozia Bradului pune DIICOT-ul pe drumuri dupa bombe

joi, 11 martie 2010, 22:15
2 MIN
 Slobozia Bradului pune DIICOT-ul pe drumuri dupa bombe

Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizate – Biroul Teritorial Vrancea a tras linie pe 2009 cu 17 dosare ramase in lucru pentru anul in curs. Din totalul de 37 de cauze finalizate anul trecut, patru au fost trimise in instanta, intocmindu-se rechizitorii, alte patru s-au incheiat cu scoateri de sub urmarirea penala, in timp ce in sapte dosare s-a considerat ca faptele nu prezinta pericolul social al unei infractiuni.

Cele mai multe dosare aflate in lucru anul trecut au fost finalizate cu solutii de neincepere a urmaririi penale, respectiv 22. Se pare ca o mare pondere dintre acestea o detin cauzele de alamare cu bomba, Slobozia Bradului fiind o localitate in care astfel de "glume" se intimpla frecvent. Potrivit procurorilor, nu de putine ori copiii din aceasta localitate dau telefoane la 112 de la postul public si anunta ca au pus o bomba la Cotroceni. In urma unei astfel de alarme cu bomba, anchetatorii sint pusi pe drumuri  si sint cheltuite importante sume de bani. O astfel de gluma se poate solda in final cu amendarea celor care se fac vinovati, sau a reprezentantilor legali ai acestora, cu sume de mii de lei, plus cheltuielile de deplasare ale echipelor operative.

Procurorii DIICOT Vrancea au cercetat anul trecut 177 de persoane, fiind trimisi in judecata cinci inculpati. Chiar daca Serviciul Teritorial Galati, in a carui circumscriptie se afla si biroul din Vrancea, s-a aflat pe unul dintre locurile fruntase in tara ca numar de rechizitorii, procurorul sef Gheorghe Stanciu spune ca pina cind un dosar ajunge in instanta ancheta este una laborioasa.

"Datorita modului de savirsire a infractiunilor si a metodelor de investigare, avind in vedere caracteristicile infractiunilor date in competenta structurii, perioada de finalizare a unui dosar de urmarire penala este ridicata. Spre exemplu, avem multe dosare din tara cu indicii de grup infractional pe infractiuni economice. Muncim luni in sir la ancheta, dar daca nu se contureaza, sintem nevoiti sa il declinam unitatii care l-a trimis", a explicat procurorul sef al DIICOT Vrancea, Gheorghe Stanciu.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii