Tepuiala la telefon

miercuri, 30 martie 2011, 21:56
2 MIN
 Tepuiala la telefon

Politistii vrinceni au intrat in alerta dupa ce escrocii au gasit o noua metoda de a insela persoanele credule. Oamenii legii spun ca posesorii de telefoane mobile pot fi inselati cu diverse sume de bani prin intermediul mesajelor, apelurilor sau discutiilor cu persoane necunoscute care promit premii in bani sau bunuri ori, sub diferite alte pretexte, ii conving sa trimita diverse coduri electronice. Conform scenariului pus la cale de raufacatori, persoana inselata este apelata pe telefonul mobil, de pe un numar ascuns si este instiintata de un barbat, care se prezinta a fi de la departamentul tehnic al unei firme de telefonie mobila, ca pe numarul lui de abonament au fost gresit inregistrate mai multe apeluri cu o valoare foarte mare. Daca se intimpla asa ceva, intrebati numele persoanei cu care stati de vorba si chestionati-l asupra apelului la secret. Firmele de telefonie mobila nu-si apeleaza clientii cu numere ascunse. De asemenea, numele fictive date de tepari sint combinatii facile, gen "Marius Marian", care trebuie sa va dea de gindit. In urma discutiilor purtate cu persoana necunoscuta, victima a fost de acord sa tasteze noua coduri dictate de escroc, sub pretextul ca acele costuri ale convorbirilor anterioare vor fi redirectionate electronic. In fapt, acele coduri pe care le-a tastat au facilitat incarcarea unor cartele telefonice cu sume de peste 100 de euro. Pina acum, victimele urmau instructiunile scrise intr-un mesaj primit pe telefonul mobil si intrau in discutii cu persoane necunoscute, care se prezentau a fi reprezentanti ai unor companii de telefonie mobila. Acestia promiteau in schimbul unor cartele telefonice premii fictive. Politistii atrag atentia cetatenilor sa fie precauti cind e vorba de discutii cu persoane necunoscute la telefonul mobil.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii