Un pusti de 13 ani i-a furat masina tatalui pentru o tura prin oras

marți, 18 octombrie 2011, 20:28
1 MIN
 Un pusti de 13 ani i-a furat masina tatalui pentru o tura prin oras

Un focsanean a reclamat ieri ca autoturismul sau a fost furat dintr-o parcare de pe bulevardul Unirii. Zamfirica Voinea si-a parcat masina in zona Ceasului Rau, in jurul orelor 16.00, si a plecat sa-si rezolve o problema. Cind s-a intors nu a mai gasit masina in parcare, astfel incit a sunat la 112. "Politistii au inchis orasul, iar masina a fost gasita in bariera Odobesti. La volan se afla fiul proprietarului, in virsta de 13 ani", ne-a spus Catalina Murariu, de la biroul de presa al politiei.

Masina Logan de culoare rosie a fost oprita de politisti, iar fiul proprietarului urmeaza sa dea cu subsemnatul la politie pentru furt calificat si conducere fara permis. Politistii vrinceni s-au confruntat in ultima vreme cu mai multe furturi de masini. Acestia ii roaga pe cei pusi in asemenea situatii sa apeleze imediat la politie.

„Atentionam pe aceasta cale parintii sa-si supravegheze mai bine copiii, pentru a evita acest gen de evenimente. Totodata, rugam persoanele care sint victime ale unor furturi de autoturisme sa se adreseze cu incredere si din primul moment politistilor, prin efectuarea unui apel la 112. Este deosebit de important sa se inteleaga ca eficacitatea fiecarui apel este mai mare cu cit timpul scurs din momentul furtului si pina in momentul sesizarii este mai mic. De asemenea, asiguram cetatenii cu privire la competenta in interventie a efectivelor de politie, in limitele oferite de lege", au avertizat politistii vrinceni. (Sursa: Ziarul de Vrancea)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii