La cererea romascanilor: Contorizarea individuala a apei ajunge in Parlament

luni, 28 septembrie 2009, 18:45
3 MIN
 La cererea romascanilor: Contorizarea individuala a apei ajunge in Parlament

Contorizarea individuala a consumului de apa pentru romascani s-a dovedit a fi un obiectiv imposibil de realizat, cel putin pina acum. Cu toate ca un sistem de contorizare individual al consumului de apa pentru romascani ar fi ideal, deoarece fiecare consumator de apa ar plati atit cit consuma, iar debransarile nu i-au mai afecta si pe cei care sint la zi cu plata facturilor, acest sistem nu se poate realiza.

Aplicarea unui astfel de sistem de contorizare este imposibila atit din cauza retelelor de apa aflate in apartamente, cit si din cea a legislatiei actuale. In primul rind, o ordonanta de Guvern interzice facturarea consumului de apa menajera prin intermediul apometrelor clasice montate in orice apartament, iar in al doilea rind o alta ordonanta de Guvern mentioneaza ca aceste apometre nu pot face obiectul unui contract de furnizare a apei.

In aceste conditii, ca urmare a unor discutii purtate in sala de sedinte a Primariei Roman cu mai multi cetateni, dar si cu reprezentanti ai societatii Apa Serv si ai Consiliului Judetean, primarul Laurentiu Dan Leoreanu a decis sa ceara sprijin direct mai multor parlamentari, astfel incit contorizarea individuala a apei sa devina posibila in viitorul apropiat, ca urmare a unei initiative legislative.

Lobby la Parlamentul Romaniei pentru contorizarea individuala a apei

In cadrul vizitei desfasurate saptamina trecuta la Bucuresti, primarul Laurentiu Leoreanu a discutat cu mai multi parlamentari posibilitatea unei initiative legislative menite sa reglementeze contorizarea individuala a consumului de apa. Discutiile cu parlamentarii au avut drept baza solicitarile transmise municipalitatii de un grup de cetateni romascani, in cadrul unei intilniri la care au participat vicepresedintele Consiliului Judetean Neamt, Valerian Perca, precum si directorul general al societatii Apa Serv, Neculai Ivanov.

"Am discutat cu o serie de parlamentari pentru a le transmite doleantele cetatenilor din Roman, enuntate de acestia in cadrul unei intilniri pe tema contorizarii individuale a apei. Intilnirea s-a desfasurat in sala de sedinte a Primariei Roman. La discutii au participat vicepresedintele Consiliului Judetean Neamt, Valerian Perca, directorul general al Apa Serv Neamt, Neculai Ivanov, precum si mai multi romascani. S-a stabilit, la intilnirea de la Roman, ca eu sa fac lobby pentru gasirea unui grup de parlamentari care sa sprijine astfel de demersuri prin elaborarea unor prevederi legislative. In urma discutiilor pe care le-am purtat la Bucuresti, joia trecuta, parlamentarii m-au asigurat ca in maxim doua luni vor propune amendamente la cadrul legal actual, pe tema contorizarii individuale a consumului de apa", a precizat primarul Laurentiu Dan Leoreanu.

Deocamdata, apometrele de apartament nu pot fi "facturate"

Pina cind va fi modificata, legislatia actuala impiedica punerea in practica a unui sistem de contorizare individuala a apei. In anul 2005 s-a publicat in Monitorul Oficial al Romaniei Norma de Metrologie Legala cu privire la "Contoare de apa", norma aprobata prin Ordinul numarul 107/2005. La articolul 1 se mentioneaza, printre altele, ca "norma nu se aplica pentru contoarele utilizate ca repartitoare de costuri  (n.r. – apometrele de apartament) pentru apa consumata in condominii".

Conform articolului 3 al Ordonantei Guvernului numarul 20/1992, privind activitatea de metrologie legala, aparatele ale caror indicatii se folosesc la tranzactiile comerciale trebuie sa fie obligatoriu verificate si controlate metrologic. Contoarele montate in apartamente sint definite de articolul 3, litera i, din Legea  241/2006, ca "repartitoare debitmetrice cu indicatii adimensionale", "acestea neputind fi folosite la facturarea consumurilor, ci numai pentru individualizarea si repartizarea pe fiecare apartament a consumului total de apa inregistrat de contorul general de bransament".

Conform unei alte norme legale, respectiv Hotarirea de Guvern numarul 1588/2007, la articolul 33 se specifica si faptul ca acele "consumuri inregistrate de contoarele montate in aval de contorul de bransament (n.r. – este vorba tot despre apometrele de apartament), nu fac obiectul contractului de furnizare a serviciului si nu determina obligatii ale asociatiei de proprietari catre furnizorul serviciului".

Conform legii, este admisa doar facturarea consumurilor de apa indicate de contoarele de bransament, contoare de dimensiuni mai mari si care, din punct de vedere tehnic, nu pot fi montate pe conductele de alimentare cu apa existente in acest moment in apartamentele romascanilor.

 

Sursa: Ziarul de Roman

Comentarii