Lobby la Boc pentru cresterea in grad a Spitalului Roman

luni, 23 mai 2011, 19:09
5 MIN
 Lobby la Boc pentru cresterea in grad a Spitalului Roman

Clasificarea in gradul IV de competenta a Spitalului Municipal de Urgenta – care ar urma sa duca la reducerea cu 15% a finantarii de care beneficiaza unitatea sanitara si, implicit, la scaderea numarului de paturi existente de la 666 la 565 – a pus pe jar atit conducerea spitalului, cit si conducerea administratiei locale. Luni dimineata, in cadrul unei sedinte fulger la care au participat primarul Laurentiu Dan Leoreanu, managerul spitalului – medicul Mircea Coada, deputatul PDL Marius Neculai si membri ai consiliului de administratie al Spitalului Municipal Roman – au fost stabilite o serie de masuri ce trebuie luate urgent astfel incit unitatea sanitara romascana sa fie incadrata intr-un rang de competenta superior.

Spitalul din Roman, victima a fraudelor "sub protectia" PNL

Primarul Laurentiu Dan Leoreanu a amintit faptul ca actualul manager al unitatii sanitare romascane a preluat conducerea unui spital aflat in conditii dezastruoase si care risca sa intre in colaps din cauza achizitiilor de aparatura medicala realizate de fostul manager – Petrut Claudiu Gafar – fara ca acestea sa fie prevazute in bugetul spitalului. "In anii precedenti, cind activitatea spitalului s-a desfasurat sub tutela si protectia PNL, au fost realizate o serie de achizitii de aparatura medicala fara ca acestea sa aiba finantarea prevazuta in buget si fara o procedura legala de contractare. Contractele de achizitie au fost semnate pe genunchi, iar cheltuiala de 1,4 milioane de lei nu a fost recunoscuta de Ministerul Sanatatii, deci a fost ilicita. In mandatul actualei conduceri a Spitalului Roman, sub tutela Primariei, s-au achitat pina acum 750.000 de lei din aceasta suma. Banii acestia nu pot fi achitati in mod direct, pentru ca aceste cheltuieli nu sint recunoscute de minister. De aceea, ele se achita numai in urma executarilor silite, ce se fac in urma unor procese ce implica si cheltuieli de judecata. S-au facut si in acest an provizioane cu scopul achitarii acestor sume, astfel incit din excedentul creat sa poata fi acoperite costurile fraudelor fostei conduceri a spitalului. Practic, rolul acestor provizioane a fost acela de a salva spitalul de la colaps. S-a discutat, in mediul politic local, despre oportunitatea achizitionarii unui computer tomograf pentru spitalul din Roman. Am fi facut o astfel de achizitie, daca sub tutela PNL nu ar fi fost praduita unitatea sanitara. Pentru deturnarea de fonduri din sumele platite pentru serviciile medicale a fost intocmit un dosar ce se afla in cercetarea DIICOT. In consecinta, unii praduiesc, apoi striga «hotii!». Dupa ce protejatii lor au cheltuit bani fara existenta unei file de buget si fara aprobare de minister in acest sens, ei intreaba de ce nu se fac anumite lucruri la spital", a afirmat primarul Laurentiu Dan Leoreanu, precizind ca actuala conducere a unitatii sanitare a adus spitalul "pe linia de plutire" din punct de vedere financiar si ca acum unitatea sanitara romascana este data drept exemplu la nivel national pentru modul in care a reusit sa isi echilibreze cheltuielile si sa plateasca salariile.

"Noi am creat provizioane din excedentul din servicii medicale de calitate si din regularizari din indicele de complexitate medicala a cazurilor. Executarea silita se indreapta direct catre bugetul spitalului, luind, in mod normal, din banii cu care se platesc salarii si utilitati. Noi am simtit ce urmeaza. Acum, alaturi de noua conducere a spitalului, listele de investitii au fost realizate alaturi de personalul medical si avizate de Consiliul Local, iar achizitiile s-au realizat in urma unor licitatii, nu prin incredintare directa – procedura care se aplica in mandatul fostului manager. Cineva va plati pentru aceasta frauda, dat fiind ca dispunem de toate dovezile necesare. Noi am preluat spitalul cu o «gaura» de 3,5 milioane de lei in buget si cu 300 de procese pe rol in instanta. E usor de socotit cit de multa aparatura se putea achizitiona cu acesti bani, insa a fost obligatoriu sa echilibram cheltuielile si sa oprim furtul de acolo", a mai explicat primarul Leoreanu.

Solutii pentru cresterea gradului de competenta al Spitalului Roman

Pentru aducerea unitatii sanitare romascane in rindul celor din gradul III de competenta, administratia locala, conducerea spitalului si deputatul Marius Neculai au identificat o serie de posibile solutii, grupate intr-un plan de conformitate. Acest plan va fi discutat marti de deputatul PDL Marius Neculai cu primul ministru Emil Boc, dar si de primarul Leoreanu si managerul spitalului – Mircea Coada – cu reprezentantii Directiei de Sanatate Publica si ai Casei Judetene de Asigurari de Sanatate.

"Una din cauzele pentru care spitalul a fost incadrat in gradul IV de competenta este aceea ca unitatea sanitara ar trebui sa aiba in proprietate un computer tomograf. Din septembrie 2010 a fost incheiat un contract de prestari servicii cu firma SC Scanexpert Iasi, pentru efectuarea de tomografii computerizate in cazul pacientilor internati in sectii, precum si pentru cazurile prezentate la Centrul de Primire Urgente. Pentru includerea spitalului in categoria a treia de competenta, conform Ordinului 323/2011, trebuie sa achizitionam un astfel de computer tomograf, care costa aproximativ 100.000 de euro, suma la care se adauga, anual, inca aproape 50.000 de euro pentru consumabile si service. Vom cauta o solutie de parteneriat care sa fie avantajoasa si pentru unitatea sanitara. In plus, spitalul trebuie sa aiba un specialist urolog. Am demarat deja procedura de achizitii de servicii medicale si avem, conform recomandarii Directiei de Sanatate Publica, intentia de a incheia un contract de prestari servicii cu un medic urolog care sa fie platit cu ora. Nu putem angaja un medic urolog deoarece posturile de la spital sint blocate. Credem ca acest contract de prestari servicii incheiat cu medicul urolog va intra in vigoare de la data de 1 iunie. A treia problema ce trebuie rezolvata o reprezinta necesitatea achizitionarii unui aparat de ventilatie hiperbarica pentru sectia Ginecologie – Neonatologie, care costa aproximativ 40.000 de euro. Ne-am gindit la o colaborare in acest sens cu delegatia Crucii Rosii din Trento – Italia, care sa amenajeze spatii in spital si sa le doteze cu aparatura necesara pentru a rezolva, astfel, si cazurile sociale de copii nou-nascuti – pe care multi medici nu vor sa le recunoasca si sa si le asume. Dotarea acelui spatiu va include si un astfel de aparat de ventilatie hiperbarica. De asemenea, trebuie ca la laboratorul clinic de analize si in sectia de Radiologie sa avem o linie completa de garda. Toate aceste probleme trebuie rezolvate cu responsabilitate, in mod profesionist, nu sa ne dam parerea precum ageamiii si sa cheltuim banii publici pe contracte preferentiale", a mai declarat primarul.

Toate aceste planuri vor fi prezentate marti premierului Emil Boc de deputatul PDL Marius Neculai. Administratia locala spera ca, prin luarea acestor masuri, sa poata aduce spitalul din Roman in rindul celor cu grad III de competenta, caz in care unitatea sanitara nu va pierde din finantare si nici nu va trebui sa reduca numarul de paturi existent.

 

Sursa: Ziarul de Roman

Comentarii