„Salarii” de sute de lei, pentru cersetorii din Roman

vineri, 15 mai 2009, 17:37
3 MIN
 „Salarii” de sute de lei, pentru cersetorii din Roman

Pentru romascanul de rind, un salariu "in mina" de 900 – 1.000 de lei reprezinta un cistig decent, pentru care se lucreaza cel putin opt ore zilnic. Pentru cersetorii din Roman, insa, aceasta suma reprezinta cistigul mediu lunar, obtinut din mila trecatorilor, in doar citeva ore de "lucru", dimineata. Cu cit "vadul" este mai bun si cu cit cersetorul inspira mai multa mila, cu atit suma cistigata zilnic de cel care sta cu mina intinsa este mai mare.

Cersetoria pare a fi, inca, o "munca" profitabila in Roman. Zeci de persoane, majoritatea de etnie rroma, intind mina pe strazile orasului, cerind mila trecatorilor si oferind in schimb rugaciuni si traditionalul "bodaproste", printre dinti. Cele citeva "ponturi" traditionale ale cersetorilor sint sa ceara mila in orase mai sarace, unde oamenii au sufletul mai mare, dar si sa apeleze la "trucuri" menite sa sensibilizeze trecatorii. Multi dintre cersetori pot fi vazuti in carucioare sau cirje – desi picioarele lor nu sint, in realitate, bolnave -, sau cu un copil "de imprumut" in brate, care trebuie, obligatoriu, sa plinga cit mai mult si mai zgomotos.

In plus, locurile cele mai bune pentru cersit sint bine alese, apropiate de centre comerciale – precum magazinul Kaufland – sau de Piata Mare. Cersetorii primesc des amenzi, dar nu le platesc niciodata. Nu fac nici munca in folosul comunitatii, pentru ca legea nu ii obliga, deocamdata, in acest sens, chiar daca amenda neplatita se transforma automat in 50 de ore de munca in folosul comunitatii – pentru adulti, sau 25 de ore de munca – pentru minorii cu virste de peste 16 ani. Singurul risc la care se supun este acela ca politistii comunitari ii vor prinde intr-o "zi buna" si le vor confisca zeci de lei cistigati din statul cu mina intinsa timp de doua-trei ore.

Numai intr-o singura zi, politistii comunitari din Roman au prins si au sanctionat 17 cersetori. Sumele cistigate de acestia au fost confiscate, iar cersetorii s-au ales cu dosare penale. "In medie, pina la ora 11 dimineata, fiecare cersetor obtine aproximativ 30 de lei din mila romascanilor. Cersetorii de pe strazile Romanului au virste cuprinse intre opt si 50 de ani. Copiii sint «scosi la produs» de parinti, insa este foarte greu de dovedit acest lucru. Multi dintre cei care vin sa cerseasca in Roman sint din orase mai mari, precum Iasi si Bacau. Vin aici pentru ca e un oras mai mic si mai sarac, cu oameni mai milosi. Noi nu putem decit sa le confiscam banii si sa ii sanctionam contraventional, dar toti se intorc a doua zi la cersit, iar amenzile nu le plateste nici unul. Conform ordonantei 2/2001, in cazul in care contravenientul nu achita amenda la termen, amenda se transforma in ore de munca in folosul comunitatii. Minorii cu virste cuprinse intre 16 si 18 ani ar trebui sa presteze 25 de ore de munca, iar persoanele adulte – cite 50 de ore de munca. In cazul cersetorilor cu virste mai mici de 16 ani, amenda se aplica parintilor acestora. Legea nu obliga, insa, contravenientul sa presteze aceste ore de munca in folosul comunitatii, deocamdata. Am inteles ca aceasta lege va fi modificata, in sensul ca munca in folosul comunitatii va fi obligatorie in astfel de cazuri", a precizat directorul adjunct al Politiei Comunitare Roman, Daniel Cazacu.

Recordul la amenzi incasate este detinut, in prezent, de o femeie din Iasi care si-a facut un obicei din a cersi pe strazile Romanului. In ultimii trei ani, ieseanca a strins la "dosar" nu mai putin de 148 de amenzi pentru cersetorie. Femeia locuieste acum in Satul Olimpic si, desigur, nu a achitat nici una din cele 148 de amenzi incasate. Trebuie stiut faptul ca orice persoana fara venituri este, totusi, ingrijita de stat si de autoritatile locale, prin diverse mijloace, deci nu va muri niciodata de foame. Pina cind oamenii cu suflet prea mare vor intelege acest lucru, cersetoria va continua sa ramina o meserie banoasa.

 

Sursa: Ziarul de Roman

Comentarii