Rectorul USV, santajat cu dezvaluiri despre un plagiat daca micsoreaza lefurile sau face disponibilizari

marți, 23 octombrie 2012, 19:34
2 MIN
 Rectorul USV, santajat cu dezvaluiri despre un plagiat daca micsoreaza lefurile sau face disponibilizari

Rectorul Universitatii „Stefan cel Mare" Suceava, prof. univ. dr. Valentin Popa a primit un o scrisoare de santaj prin care, impreuna cu alti 11 profesori ai Facultatii de Inginerie Electrica si Stiinta Calculatoarelor, este acuzat de plagiat.

„Suntem in masura sa va comunicam ca au fost descoperiti cu activitati de autoplagiat, plagiat si/sau publicarea aceluiasi material in mai multe publicatii (cu titlul schimbat) urmatorii: Valentin Popa, Mihai Dimian, Calin Ciufudean, Adrian Graur, Constantin Filote, Cornel Turcu, Cristina Turcu, Marius Cerlinca, Eugen Coca, Felicia Gaza, Remus Prodan si Tudor Cerlinca", se arata in scrisoarea ce ii are ca destinatari pe Valentin Popa- rectorul USV si Mihai Dimian- prorector.

Expeditorul scrisorii precizeaza ca, in cazul in care conducerea USV va face disponibilizari sau va micsora salariile, materialele plagiate vor fi inaintate catre presa si catre alte organe in drept.

Rectorul a raspuns acuzelor printr-un email pe care l-a trimis intregii comunitati academice.

„Stimati colegi, zilele acestea am primit prin posta un document pe care il transmit atasat. Textul nesemnat a fost primit de mai multi colegi care mi-au solicitat sa transmit unele explicatii. Astfel, consider ca sunt necesare urmatoarele clarificari. In urma publicarii acestui articol (n.r. articolul pentru care este adusa acuza de plagiat), autorii au primit invitatia de la o editura din strainatate sa publice un material in forma extinsa. Invitatia si intreaga corespondenta cu reprezentantul editurii straine, dl. Vedran Kordic din Austria, exista si sunt arhivate. Astfel, a aparut un capitol distinct, numit „RFID Systems – Localization and Speed Measurement", in cadrul cartii Radio Frequency Identification Fundamentals and Applications Bringing Research to Practice, publicata in 2009 de Editura IN-TECH din Austria. Articolul initial avea cinci pagini iar continutul sau a fost dezvoltat si completat rezultand in final un capitol de carte de 19 pagini. Din lectura capitolului de carte reiese in mod evident ca articolul de la care s-a pornit este citat, fiind a doua referinta citata", explica valentin Popa.

Acesta a mai precizat ca este pacat ca unii colegi continua sa apeleze la metode de santaj si dezinformare pentru a incerca sa-si atinga scopurile personale.

„Este absurd sa-i consideram plagiatori pe cei ce publica in carti ceea ce au publicat anterior in articole. Acesti colegi l-ar face plagiator si pe Nicolae Manolescu care in volumul "Literatura romana postbelica" a adunat articole publicate vreme de 30 de ani sau pe Eugen Simion care in Fragmente critice a facut acelasi lucru. Intreaga mea productie stiintifica este vizibila si toti colegii au la dispozitie in mod gratuit programul Turnitin pentru verificarea originalitatii lucrarilor", mai arata Valentin Popa in emailul pe care-l inainteaza colegilor sai. Cat despre disponibilizarea cadrelor didactice, Popa mentioneaza ca nu s-a discutat niciodata la nivel de conducere a USV despre disponibilizarea cadrelor didactice si ca o asemenea discutie ar fi ridicula, in conditiile in care doar 53% din posturile din statele de functiuni ale USV sunt ocupate de titulari. (Adelina TALPALARIU)

Comentarii