Atacul tuberculozei

miercuri, 12 noiembrie 2008, 22:03
1 MIN
 Atacul tuberculozei

Patru salariati ai unei societati de constructii din Husi au fost internati la spital cu tuberculoza. Autoritatile sanitare vasluiene au decis investigarea medicala a tuturor celor 150 de angajati ai societatii si a membrilor familiilor celor patru in vederea depistarii unor eventuale noi cazuri. Cei patru salariati ai societatii de constructii au fost internati la Sectia de Pneumoftiziologie a Spitalului Judetean Vaslui pentru a urma tratamentul specific.

"Toate persoanele care au venit in contact cu bolnavii vor face o radiografie pulmonara pentru a se stabili daca au fost sau nu infestate cu bacilul Koch. Deocamdata, nu se stie de unde si cum a aparut focarul de tuberculoza, acest lucru urmand a se stabili in urma anchetei epidemiologice", a declarat Luminita Costache, directorul Autoritatii de Sanatate Publica Vaslui.

Autoritatile sanitare vasluiene sustin ca acesta este primul caz din ultimii zece ani in care un numar atat de mare de persoane din aceeasi colectivitate se imbolnavesc de tuberculoza.

 

Sursa: Obiectiv de Vaslui

Comentarii