Cum se pot fura 20 de miliarde!

marți, 19 octombrie 2010, 20:44
3 MIN
 Cum se pot fura 20 de miliarde!

Nu stim cum (ceva banuieli sunt) a castigat licitatia pentru "modernizarea" cladirii de locuinte sociale a CJ Vaslui, firma consilierului local Viorel Dumitrasc, dar executia proiectului nu a fost decat o mare teapa, pentru ca, dupa aproape jumatate de an, lucrarea arata cumplit. Concret, de cand a inceput sezonul rece, mai exact ploile si frigul, in locuintele de servicu ale salariatilor de la CJ Vaslui (Protectia Copiluluii, artisti, medici si alti salariati ai CJ Vaslui si Primariei Barlad) din blocul de pe strada Vasile Parvan, ploua peste tot, de la etajul IV la parter, instalandu-se igrasia si mucegaiul, iar de caldura nu poate fi vorba, deoarece instalarea caloriferelor a fost facuta tot in bataie de joc, fara ca acestea sa fie etanse. Asa ca, atunci cand administratorul a vrut sa dea drumul la caldura, toate, dar absolut toate caloriferele din apartamentele oamenilor au inceput sa curga si le-au umplut camerele de apa. Oamenii sunt total nemultumiti dar se si tem sa vorbeasca, pentru a nu fi izgoniti in strada de catre presedintele CJ Vaslui Vasile Mihalachi (coleg de partid cu Viorel Dumitrasc). Blocul respectiv a fost reconsolidat si modernizat de catre CJ Vaslui, pe bani imprumutati de la banci, reabilitarea costand peste 20 de miliarde de lei vechi. Deocamdata locatarii, care au primit cheile de la case in luna aprilie, sunt chiriasi ai CJ Vaslui, dar in scurt timp ei vor putea sa-si achizitioneze apartamentele, doar ca in aceste conditii nu prea sunt doritori. De mentionat este ca peste un an, CJ Vaslui trebuie sa inceapa returnarea banilor din imprumut si dobanda este destul de mare, asa ca solutia ar fi vanzarea catre chiriasi. Iar chiriasii sunt hotarati sa nu cumpere aceste locuinte decat daca cel care le-a "modernizat" adica firma lui Viorel Dumitrasc va reface instalatiile, caloriferele si tot ce s-a lucrat in bataie de joc la aceste apartamente.  

"Ne distrug sanatatea copiilor si mobila"  

"De trei saptamani am tot anuntat sa vina cei de la firma care a refacut blocul sa ne repare aceste stricaciuni si mai ales sa vina si cei din conducerea CJ Vaslui sa vada pe ce au dat atatia bani. Noi nu cumparam locuintele care ne distrug sanatatea copiilor. Avem copii mici, igrasia este periculoasa. Sa vedeti cum ploua in apartamente…. sau la baie.. uitati tavanele. Bataie de joc. Ne distruge mobila… suntem disperati. Nimeni nu a venit! Daca indraznim sa comentam ne pomenim ca ne da afara. Dar noi am investit aici, am achitat tot ce ni s-a cerut… nu vede nimeni ce lucrari au facut astia din banii publici?", se revolta un locatar, care nu dorit sa spuna cine este, insa ne-a deschis usa casei sa putem vedea cu ochii nostri dezastrul facut din banii contribuabililor. Ei asteapta de asemenea sa vina cineva din conducerea CJ Vaslui sa vada si sa ia masuri. Ceea ce probabil nu se va intampla prea curand.

Viorel Dumitrasc se amuza, Vasile Mihalache vrea sa vada personal…

Contactat telefonic, consilierul Viorel Dumitrasc a inceput sa faca glume la auzul solicitarii jurnalistilor, aceea de a spune ceva referitor la proasta calitate a lucrarilor executate de firma sa pe banii CJ Vaslui, deci a tuturor vasluienilor. "Asa si? Ce sa le fac eu? Uite acum iau o galeata cu var si ma duc sa le dau cu var! Vaiiii! Toate lucrarile sunt proaste? Cum asa…. le curge apa in cap, vai!! Or fi caloriferele puse invers…. ce aveti cu mine astazi?", a declarat Dumitrasc, veselindu-se teribil. Nici nu am mai intrebat de garantia lucrarilor executate si mai ales de calitatea lor, insa trebuie amintit ca acelasi Viorel Dumitrasc cu firma sa, executa o parte din lucrarile de reabilitare a  Teatrului "V.I.Popa" si a Muzeului "Vasile Parvan" din Barlad, unde lucrarea costa initial in jur de cinci milioane de euro, iar acum s-a ajuns undeva la 12 milioane de euro. Noroc ca sunt bani europeni si poate cei din UE, care nu isi bat joc de banii investiti, vor face controale mai serioase  a calitatii lucrarilor decat cei din CJ Vaslui… "Voi veni sa vad cu ochii mei ce stricaciuni sunt si apoi vedem ce masuri vom lua", a spus Vasile Mihalache, presedintele CJ Vaslui, vadit deranjat si el de curiozitatea jurnalistilor referitor la lucrarile platite din banii publici.

 

Sursa: Vremea noua

Comentarii