Ei v-au condus in ultimii 10 ani!

joi, 30 septembrie 2010, 22:42
7 MIN
 Ei v-au condus in ultimii 10 ani!

La Consiliul Judetean, pedeseristul Ion Manole era un mic dictator, care conducea cu mana de fier institutia, multi colaboratori fiind pusi sa astepte ore intregi la usa acestuia. Municipiul Vaslui era condus de un democrat, Victor Cristea, convertit mai apoi la PDSR, in timp ce Husul apartinea "celor trei trandafiri", ca si acum. Despre Solomon, care acum se bate de la egal la egal cu Roberta Anastase, nu se stia mai nimic, in timp ce actualul primar de Barlad, Constantin Constantinescu, era un amarat de consilier PNL. Cei doi sefi din fruntea Consiliului Judetean, Vasile Mihalachi si Dumitru Buzatu, conduceau impreuna PDSR-ul, asa cum se intampla acum cu organizatia judeteana PSD. In Negresti, Ioan Cozma nici nu-si imagina ca va fi primar, si inca timp de doua mandate, consecutiv, iar la Husi debuta in administratie un tanar consilier liberal, Dan Marian, ajuns astazi unul dintre cei mai importanti actori politici.

Nici nu si-ar fi imaginat Dumitru Baltatu, in 2000, ca in locul sau de la Prefectura va ajunge un ungur. In urma cu zece ani, Baltatu era seful organizatiei judetene PNTCD si fusese numit in fruntea Prefecturii, din partea acestui partid. Ca prefect, Baltatu a reusit sa-si atraga antipatiile locuitorilor judetului, dupa ce s-a inconjurat de "baieti buni", gen Florin Anicai, specialisti in privatizari de familie. In toamna anului 2000, Baltatu a demisionat din functia de prefect, candidand pentru un post de deputat. Slabe sperante, pentru ca nu a fost sustinut de popor. In locul sau a intrat Aurel Popa Tolontan, care a stat cateva luni pe aceasta functie. Fostul lider PNTCD nu a avut mare succes in politica, dupa episodul cu Prefectura. A tot trecut de la un partid la altul, pana s-a "stabilizat" la PDL. Acum, ocupa o functie minora in partidul aflat la guvernare, in timp ce in plan profesional este destul de modesta. Asta, in ciuda faptului ca, acum zece ani, era destul de optimist privind spre viitor: "Nu-mi fac probleme si nu imi este teama. Ma voi intoarce la vechiul loc de munca sau voi face altceva. Am terminate doua facultati si nu cred ca profesionalismul meu nu va fi luat in considerare". Firma la care a fost director o perioada, Hitrom, s-a distrus complet, deci este inutil sa mai facem alte comentarii. Fostul subprefect din perioada lui Baltatu, Dorel Juverdeanu, a intrat si el intr-un con de umbra, dupa ce s-a intors la catedra.

Buzatu si Mihalachi, umar la umar

De aproape 20 de ani, judetul Vaslui este condus de doua persoane, pe cat de influente, pe atat de cunoscute in zona. Dumitru Buzatu si Vasile Mihalachi au condus, pe rand, destinele social democratilor, fie ca partidul s-a numit PDSR sau PSD, dupa 2001. In 2000, Vasile Mihalachi era vicepresedinte la Consiliul Judetean, cu o mare problema: nu se intelegea cu Ion Manole, presedintele CJ de la acea vreme. Partidul i-a gasit imediat un post caldut, asa ca Mihalachi a "fugit" in Parlament, unde nu a facut mare lucru. El insusi recunoaste, atunci cand este intrebat, ca acolo se simtea ca o simpla masina de vot si nu putea face mare lucru pentru cei care l-au votat. Din toamna anului 2000 si pana in 2004, Mihalachi a stat constiincios in Camera Deputatilor, desi spunea tot timpul ca are unde se intoarce, daca nu va mai fi primit nicaieri. In mai 2000, actualul sef al Consiliului Judetean isi turna cenusa in cap si imbraca haina liderului popular: "Nu este nici o tragedie daca nu voi mai fi ales, pentru ca nu tin in nici un fel de scaun. Ma voi intoarce acolo unde am lucrat si inainte de 1992, adica la Lactoprod Negresti. Aici am fost director si am si actiuni. Voi face ce am facut timp de 20 de ani: agricultura. In aceasta meserie m-am realizat ca om si nu este niciun fel de problema sa o practic din nou". Intre timp, Lactoprod Negresti s-a desfiintat, dar Mihalachi s-a fofilat si a prins un post de presedinte la Consiliul Judetean. Dumitru Buzatu, in schimb, a stiut mereu cum sa dirijeze ploile in PSD. In 2000, el era vicepresedinte al organizatiei judetene PDSR, in timp ce Mihalachi conducea partidul. A asteptat rabdator momentul schimbarii si a pus mana pe putere. De opt ani, este liderul judetean al PSD si, de doua legislaturi, si vicepresedinte al CJ. Legat de cel care, in 2000, conducea Consiliul Judetean in mod discretionar, Ion Manole, se pot spune multe. A trecut pe la tot felul de institutii, dupa 2004, perioada in care si-a rezolvat tot felul de interese personale. Scandalul de la Spitalul Judetean, acolo unde firmele sotiei sale incasau miliarde a pus capat carierei sale de director administrativ la spital.

Titi Constantinescu, ce schimbare de culoare!

In urma cu zece ani, Constantin Constantinescu, actualul primar PSD al Barladului, era un consilier liberal, destul de putin cunoscut de localnici. S-a remarcat inca de la prima sedinta, cand a izbucnit, afland ca, desi erau 23 de consilieri votasera… 24! La putin timp de la aceasta remarca, a trecut in barca acelora pe care-i acuzase si a uitat complet de orice reprosuri. Adrian Solomon, in schimb, era cvasi-necunoscut pentru barladeni. Un tanar profesor, care simtea nevoia sa se bage in seama, ales lider de tineret al organizatiei municipale. Acum zece ani, nimeni nu auzise de acest personaj, care acum se lupta de la egal la egal cu Roberta Anastase. Totusi, dand din coate si atacandu-si adversarii politici, s-a facut remarcat la judet, fiind considerat o tanara speranta a partidului. Contestat de unii, aplaudat de altii, Solomon a ajuns parlamentar de Barlad si nu ar fi exclus, in cativa ani, sa-l vedem si primar. In ceea ce-l priveste pe Ioan Juverdeanu, cel care in 2000 a fost ales primar al orasului, acesta a intrat intr-un con de umbra total si nu mai are niciun cuvant de spus in politica locala.

Ascensiunea lui Dan Marian

Privind in perioada anilor 2000, trebuie sa spunem ca a fost una plina de surprize, care a furnizat politicienii de calibru de astazi. Printre acestia, huseanul Dan Marian, actualul presedinte al organizatiei judetene PDL, deputat de Husi. In vara anului 2000, mandru, Dan Marian lua loc in Consiliul Local de la Husi. La 25-26 de ani, acesta era cel mai tanar ales local din istoria urbei. Cu dezinvoltura, acesta a atacat in permanenta deciziile primarului Costin, simtind ca numai astfel va putea iesi in evidenta. Pana la urma, in 2008, a fost "promovat" la Consiliul Judetean, dupa care a luptat si a castigat primul mandat de deputat, post in care se afla si acum. In ceea ce-l priveste pe Ioan Costin, acesta a prins cu emotii un nou mandat de primar in 2000, dupa care a fost batut lejer de Tudor Stafie, in 2004. A tot incercat sa revina in politica, insa nu a reusit, cochetand cu diverse partide. Vorbind de Husi trebuie sa mentionam si declinul unui alt politician important, fostul senator PSD, Gheorghe Hoha. Acesta a facut tot felul de manevre, incepand cu 2000, alaturi de fostul presedinte al CJ, Ion Manole, insa nu a avut succes la electorat, asa ca s-a retras din viata politica.

Va mai amintiti? Victor Cristea, primarul-scaunel!

In 2000, cel care dicta pulsul Vasluiului era un vajnic admirator al lui Traian Basescu. Primarul Victor Cristea lupta din greu pentru PD, fiind atacat in permanenta de pedeseristi. Este de notorietate o declaratie la adresa lui Cristea, facuta acum zece ani, de cel care avea sa-i devina ulterior sef de partid, Dumitru Buzatu. "Victor Cristea nu a catadicsit nici macar sa scrie cateva randuri, catre Consiliul Judetean. Eu ii recomand sa se trezeasca si sa actioneze in limitele mandatului sau. Nu PDSR este vinovat de tendintele spre grandomanie ale primarului Cristea. Este usor sa arunci vina pe altcineva atunci cand in oras nu curge apa calda de luni de zile si nu este asigurat combustibilul pentru iarna", il ataca Buzatu. Ei bine, Cristea nu s-a trezit, insa a fost destul de constient atunci cand a semnat adeziunea pentru PDSR, un an mai tarziu. A facut-o in momentul in care PDSR a ajuns la putere, dintr-un sentiment de falsa credinta in idealurile noului sau partid. In schimb, cel care avea sa ajunga primar al Vasluiului, opt ani mai tarziu, Vasile Paval, avea mult de furca cu populatia orasului. In 2000, Paval era directorul Goscom si se ocupa de tot ceea ce insemna apa potabila, curatenia sau infrumusetarea orasului. Recunoscut de vasluieni drept un bun gospodar, a fost ales ca primar al Vasluiului acum doi ani. Cel care l-a propulsat spre acest post, Victor Cristea, sufera si acum, gandindu-se la lazile de mici care-i veneau la miezul noptii, din diverse "surse"…

De la director de liceu, la senator si presedinte de CJ!

Anul 2000 l-a prins pe Corneliu Bichinet in postura de director al liceului din Negresti. S-a speculat ca acesta avea actiuni la o firma de constructii la care actionar era si fiica sefului CJ de atunci, Ion Manole, fapt pentru care lucrarile veneau pe banda rulanta. Pe la mijlocul anului, a ajuns reprezentant din partea Consiliului Judetean Vaslui in Consiliul de Administratie al Bibliotecii Judetene, fiind un pas spre viitoarea ascensiune. Nu i-a trebuit mult lui Bichinet, pentru a castiga putere si faima. In toamna anului 2000, directorul liceului din Negresti si-a incercat puterile in lupta pentru Senatul Romaniei si, spre uimirea tuturor, a castigat. Patru ani a stat Bichinet in Senat, dupa care a revenit acasa. Cu succes, pentru ca, in 2004, a fost ales presedinte al Consiliului Judetean.

Ioan Ciupilan, ascensiune fulminanta

Actualul primar Ioan Ciupilan, si-a inceput destul de timid cariera in administratie. In 2000, acesta a castigat primul mandat de consilier local, alaturi de Dan Marian, fara a cunoaste prea multe despre aceasta functie publica. Era un om de afaceri destul de cunoscut in oras, asa ca nu si-a pus problema cu ceea ce va face in viitor, daca nu va mai fi ales consilier. A tratat mai mereu problemele orasului cu suflet, fapt care l-a ridicat imediat in ochii oamenilor. Cei din PSD au observat si ei potentialul omului de afaceri Ciupilan, astfel ca au incercat sa-i dea cat mai multe insarcinari. Dupa un mandat de consilier judetean, in 2004-2008, Ciupilan a decis sa-si ia soarta in maini si a candidat la primarie. O miscare apreciata de localnici, care l-au votat in numar mare si care, daca maine ar fi alegeri, l-ar sprijini pentru un nou mandat.

 

Sursa: Vremea noua

Comentarii