Senatorul David cere un audit la spital!

joi, 08 iulie 2010, 21:15
3 MIN
 Senatorul David cere un audit la spital!

Fostul presedinte al organizatiei judetene PNL cere un audit de performanta la cel mai mare spital din judet, care sa arate in ce masura datoriile contractate au fost corect gandite de actuala echipa manageriala si daca Ministerul Sanatatii recunoaste aceste datorii. David crede ca, date fiind conditiile economice de la Vaslui, preluarea Spitalului Judetean de catre CJ va insemna o povara pentru administratia judeteana, iar cei mai afectati de aceasta miscare vor fi pacientii.

"Chestiunea descentralizarii este interpretata intr-o maniera ciudata de catre administratia centrala, care a trimis cartoful fierbinte catre autoritatile locale. Daca se transfera obligatiile si responsabilitatile catre autoritatile locale, ar trebui sa se gandeasca si la transferul resurselor financiare. La nivelul Spitalului Judetean de Urgenta, s-a ajuns in situatia in care se transfera un spital, fara a se cunoaste situatia exacta a datoriilor", spune senatorul David. In aceste conditii, mai spune acesta, va trebui un audit de performanta, care sa stabileasca doua lucruri: nivelul exact al datoriilor si pozitia Ministerului Sanatatii fata de aceste datorii, daca isi va achita restantele financiare. Situatia este simpla: in conditiile in care ministerul spune ca recunoaste datoriile insa nu le va plati, furnizorii de medicamente vor impune un blocaj in alimentarea cu cele necesare Spitalului Judetean de Urgenta. Cei mai loviti de acest iures bugetar vor fi bolnavii, crede senatorul David. "Cred ca trebuie sa se stie daca aceasta datorie este reala si daca Guvernul o va plati, altfel va ramane in sarcina Consiliului Judetean si va complica si mai mult situatia. La 31 mai, conform unor documente de la spital, datoriile sunt de 3,82 milioane lei. Nu stim care este suma reala, nu spun ca este cineva vinovat pentru datoriile contractate acolo. Habar n-am daca este cineva vinovat, oamenii trebuie sa stie adevarul despre ce se petrece acolo, in spitalul judetean de urgenta. In acest judet nu tinem de fabrici de cherestea, cum face dl. Flutur la Suceava, nu avem fabrici de inghetata, cum are fratele dlui presedinte Basescu, aici sunt situatii grave, iar oamenii au tot dreptul sa fie informati", a mai declarat fostul presedinte al PNL Vaslui.

"Judetul Vaslui se adanceste in saracie"

In opinia lui Cristian David, situatia judetului devine dramatica, in timp ce autoritatile ridica din umeri. "Judetul Vaslui se adanceste in saracie si nimeni nu este vinovat. Globalizarea este de vina, bursele de la New York sau Tokyo, la fel, dar faptul ca exista aici o clientela politica infloritoare nu este o problema, pentru ca lucrul acesta vine de la Dumnezeu", spune, ironic, David. Din septembrie, liberalii vasluieni vor incepe o campanie de informare a populatiei, care trebuie sa stie de ce lucrurile nu se misca in judet si cine se face vinovat de aceasta stare de lucruri. "Noi am dat un semnal de responsabilitate atunci cand am fost la guvernare, fata de judetul Vaslui, o vom face si acum, chiar daca nu mai suntem la putere. Trebuie sa stopam, impreuna, declinul economic al Vasluiului", a mai declarat senatorul Cristian David.

 

Sursa: Vremea noua

Comentarii