Taxa radio, japca pe fata

Subtitlu

vineri, 28 noiembrie 2008, 19:54
4 MIN
 Taxa radio, japca pe fata

Un calcul simplu arata ca, prin birul perceput (cuprins intre 10 si 30 de lei lunar), Radio Iasi aduna de la cei 8.000 de vasluieni intre 10 si 30 de miliarde de lei vechi pentru un singur an. Sa nu uitam ca majoritatea au primit instiintari ca sunt restantieri de trei sau patru ani, asa ca birul pe care-l va strange serviciul public de radiodifuziune este cel putin triplu, numai vreo 100 de miliarde de lei! Frumoasa afacere, mare magarie!

Abuz grosolan din partea serviciului public de radiodifuziune. Radio Iasi ii obliga pe agentii economici vasluieni sa plateasca taxa pentru radio, desi stiu ca oamenii platesc acest bir odata cu achitarea facturii la electricitate.

Practic, vasluienilor li se cere sa plateasca de doua ori pentru acelasi serviciu. Numai in noiembrie, circa 8.000 de agenti economici din judet au primit prin posta instiintari de plata a taxei radio din cauza ca figureaza ca restantieri in ultimii ani. Vasluienii sunt amenintati ca "neachiatrea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 100 la 500 de lei, plus plata unor despagubiri civile la nivelul dublului taxei pe o perioada de un an".

Asta chiar este un tupeu fara margini! Da de ce trebuie sa platim un serviciu pe care nu-l folosim?, sau de care chiar nu avem nevoie Ce vina au oamenii care nu asculta radioul public si de ce sa fie obligati sa contribuie la bunastarea acestei societati comerciale, caci asta este radioul public!

O mare parte dintre cei vizati au trecut in acte sediul firmei la aceeasi adresa la care locuiesc. Prin urmare, ar trebui sa plateasca taxa radio si ca persoana fizica, si ca persoana juridica. Un patron de firma ne-a semnalat ca este obligat sa plateasca birul la Radio Iasi pentru ultimii trei ani (1.080 de lei) desi are o firma care nu a avut niciodata activitate. Un altul sustine ca i se cere sa achite taxa radio de doua ori in conditiile in care nu are aparat de radio nici acasa si nici la serviciu.

Un alt vasluian spune ca are firma intr-un spatiu inchiriat de la o societate mai mare, care la randul ei plateste taxa radio-tv la E-ON, prin factura de electricitate, si ca nici nu are radio.  Un alt vasluian sustine ca a plecat in strainatate de doi ani si pentru ca apartamentul in care locuia era acelasi cu sediul firmei, a primit factura de la E-ON din care reiesea ca are de plata doar taxa Radio-Tv si ca a avut surpriza sa gaseasca in cutia postala si instiintarea de plata de la Radio Iasi.

Un altul sustine ca nu poate plati aceasta taxa doar pe baza unei instiintari si ca societatea de radiodifuziune ar fi trebuit sa emita o factura pentru a se opera in contabilitate plata taxei radio.

Una peste alta, desi situatiile difera, toate au o singura constanta: refuzul de a plati taxa radio. In plus, toti spun ca vor cere dreptate in instanta. Toate instiintarile de plata sunt formulate in "conformitate cu prevederile Legii 41/1994, privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune, republicata, cu modificarile ulterioare" si au fost trimise persoanelor juridice, inclusiv filialelor, sucursalelor, agentiilor si reprezentantilor acestora la obligativitatea taxei radio.

Incercand sa aflam de ce tocmai acum, dupa ani de zile, s-au emis aceste instiintari de plata, am sunat la unul dintre numerele de telefon scrise pe o somatie.

"Este vorba despre taxa radio stabilita prin Hotararea de Guvern 977/2003, ce trebuie platita atat de persoanele fizice, cat si cele juridice. Un vasluian care plateste taxa radio ca persoana fizica trebuie sa plateasca si ca persoana juridica, chiar daca sediul societatii este acelasi cu apartamentul in care locuieste. Am emis aceste instiintari de plata abia acum pentru ca asteptam ca persoanele juridice sa o plateasca din proprie initiativa. Se pare insa ca ne-am inselat. In judetul Vaslui au fost trimise 8.000 de astfel de somatii, iar daca nu vor achita, sunt destui recuperatori de taxe. Vom face un contract cu o firma de recuperatori, iar taxa tot o vor plati. Nu stiti cum e? De taxe si de insuratoare nu scapi", ne-a declarat reprezentantul Radio Iasi, care a refuzat sa se recomande, motivand ca nu este abilitat sa vorbeasca cu presa si sfatuindu-ne sa sunam la celalalt numar inscris pe somatie.

Ne-a raspuns Doina Baciu, de la Radio Iasi, care ne-a spus ca o singura persoana plateste taxa radio atat ca persoana fizica, cat si ca persoana juridica, deoarece sunt doua chestiuni diferite. Apoi ne-a spus sa sunam la numarul la care sunasem deja, scuzandu-se ca nu da relatii presei.

Daca ne luam dupa numarul mare de instiintarii trimise numai in judetul Vaslui, serviciul public de radiodifuziune, in speta Radio Iasi, are mare nevoie de fonduri. Un calcul simplu arata ca, prin birul perceput (cuprins intre 10 si 30 de lei lunar), Radio Iasi aduna de la cei 8.000 de vasluieni intre 10 si 30 de miliarde de lei vechi pentru un singur an. Sa nu uitam ca majoritatea au primit instiintari ca sunt restantieri de trei sau patru ani, asa ca birul pe care-l va strange serviciul public de radiodifuziune este cel putin triplu, numai vreo 100 de miliarde de lei! Frumoasa afacere, mare magarie!

 

Sursa: Obiectiv de Vaslui

Comentarii