A venit un macedonean

duminică, 10 februarie 2008, 22:11
4 MIN
 A venit un macedonean

Cele doua echipe ale Politehnicii Iasi au disputat simbata, in Copou, un joc de verificare pe care echipa de prima liga l-a cistigat cu 5-0 (1-0), golurile fiind reusite de Sfirlea (’10), Cristea (’49, ’69, ’82) si Onut (’58). Invingatorii au jucat in formula: Branet – Ad. Toma, Onut, R. Ciobanu, Kalai – Buta, Tucudean, Milea, Sfirlea, Miclea – Bilba, apoi Marc, Homei, L. Munteanu, Pecnik, Bersnjak, Straton, Naidin, Paruolo si A. Cristea.

La final, antrenorul Politehnicii, Ionut Popa, s-a aratat nemultumit de prestatia elevilor sai in fata "satelitului" care evolueaza in liga a treia: "A fost un simplu antrenament, de care nu sint multumit in totalitate. N-am pus inca la punct jocul, insa sper ca vom rezolva aceasta problema in urmatoarele saptamini ramase pina la reluarea campionatului".

Tehnicianul a apreciat la poli opusi prestatia celor doi atacanti de baza ai echipei: "Cristea este un real cistig pentru noi si a intrat deja in inima suporterilor pentru cele trei goluri marcate azi. E normal sa inscrie deoarece pentru asta l-am adus aici: sa ne ajute, asa cum il ajutam si noi. Bilba, in schimb, ma nemultumeste in continuare".

Despre juniorul Tucudean de la Atletico Arad, antrenorul a evitat sa dea verdicte: "Chiar daca l-a curtat si Celtic, e prematur sa dau verdicte. Cert e ca are calitati foarte bune pentru cei 16 ani ai sai".

Incepind de astazi, Poli va testa un alt atacant, Blagoja Gesoski, un macedonean de 27 de ani care a evoluat din 2004 la Pobeda Prilep. In ceea ce-l priveste pe stelistul Marius Croitoru, situatia lui va fi clariricata in scurt timp. "In doua zile aflam raspunsul in ceea ce-l priveste pe Marius Croitoru. Steaua vrea sa-l dea la Buzau in timp ce jucatorul vrea la noi. Ramine de vazut ce va iesi",  a anuntat Ionut Popa.

Regrete dupa Zapodeanu!

Antrenorul Politehnicii Iasi, Ionut Popa, a declarat ieri, la emisiunea "Sport Show" de la Pro TV Iasi, ca regreta plecarea de la club a finantatorului Ioan Zapodeanu. "M-am contrat cu el verbal, insa a avut tot timpul un aliat in mine. Regret ca a plecat de la echipa" a spus tehnicianul despre omul de afaceri cu care a avut numeroase contre in perioada in care acesta dadea bani la Politehnica.

Tehnicianul a dezvaluit faptul ca problemele financiare ale clubului nu se rezuma doar la datoriile fata de stat si fata de cluburile de la care s-au cumparat jucatorii noi, ci si fata de fotbalistii din lot: "Stiu ca e vorba de o prima din tur, iar unii jucatori mi s-au plins ca mai sint si alte restante. Asta nu e insa treaba mea, ci a presedintelui. Eu vreau doar sa lucrez cu fotbalisti multumiti".

Popa a mai afirmat ca se teme de arbitraje in retur: "Mi-e teama ca ierarhiile sa nu fie influentate de arbitraj, dupa ce am patit in ultima etapa, la Craiova, cind am fost lucrati, furati chiar de arbitru! Daca se intimpla la fel si in retur?".

Se misca apele

Cu doua exceptii, reprezentantii hotelului Unirea si a societatii Dedeman, care au absentat motivat, noii actionari ai Politehnicii Iasi s-au reunit ieri intr-o sedinta in care s-a stabilit modul in care vor fi facuti primii pasi pentru abordarea corespunzatoare a returului sezonului in curs.

In aceasta saptamina, in care se asteapta si finalizarea actelor care vor oficializa structura noului actionariat, societatile care vor detine diferite procente la Politehnica vor incepe sa vireze fondurile necesare majorarii de capital; diferenta pina la nivelul de aport anual stabilit fiecarui actionar va fi achitata prin alte modalitati, contractele de reclama-publicitate urmind a fi cele mai uzitate. Poli are nevoie stringenta de bani, in aceasta saptamina trebuind sa fie platite marea parte a sumelor pentru achizitionarea jucatorilor veniti in iarna si diferite restante urgente catre stat, angajati si terti.

Tot in sedinta de ieri s-a stabilit si numirea unui nou presedinte al Consiliului de Administratie, functie detinuta pina acum de Maricel Popa, care va ramine doar actionar. "Oamenii de afaceri care au devenit actionari au cerut ca in fruntea Consiliului de Administratie sa fie numita o persoana care sa nu fie din rindul lor, dar care sa aiba timpul si priceperea necesara pentru a coordona managementul clubului. Numele propus de oamenii de afaceri a fost a domnului Petru Radu (n.r. – directorul societatii Sedcom Libris), un specialist recunoscut in domeniul legislatiei societatilor comerciale. Varianta a fost agreata in unanimitate, domnia sa urmind a indeplini functia fara a fi remunerat. Luni asteptam raspunsul domnului Radu, insa nu cred ca pot aparea probleme" a anuntat primarul Iasului, Gheorghe Nichita, presedintele de onoare al clubului.

Comentarii