Au fost si au ramas 16

miercuri, 04 februarie 1998, 00:00
2 MIN
 Au fost si au ramas 16

La Adunarea Generala a Federatiei Romane de Baschet, care a avut loc luni, la Bucuresti, principala problema care s-a discutat in plen a fost structura campionatului in curs de desfasurare. Dupa ce intr-o alta intrunire se stabilise ca din cele saisprezece echipe din prima divizie sa retrogradeze sase (la celelalte zece ramase urmind sa se adauge primele clasate din cele doua serii ale diviziei B), s-a revenit la vechea structura. Solutia la care s-a ajuns a venit ca urmare a interventiilor celor care reprezintau echipele ce formeaza in prezent grupa valorica 9-16 si care se simteau amenintate de o eventuala retrogradare in esalonul secund. Principalul argument adus de reprezentantii echipelor amenintate a fost faptul ca centre de traditie in baschetul romanesc sint in pericol sa dispara de pe harta in urma socului retrogradarii. Dar nu numai acestia au avut un cuvint greu de spus in alegerea vechii formule, inclusiv antrenorul echipei BRD Ploiesti (clasata in prima grupa valorica), Ioan Dobrescu, explicind ca, din punctul lui de vedere, nu poate fi sigur de un "mariaj" la fel de fructuos in viitor intre echipa si sponsorul principal. Majoritatea celor prezenti au fost induiosati de argumentele prezentate, astfel ca votul care a urmat pentru mentinerea vechii formule a dat cistig de cauza celor ingrijorati, pentru ca numai reprezentantul clubului Dinamo a avut o alta parere.
Asadar, pentru sezonul 1998-1999 acelasi numar de echipe pleaca la drum. Insa, se intentioneaza schimbarea sistemului de disputare a campionatului, decizie care va fi luata intr-o sedinta a Colegiului Antrenorilor. "Cred ca mai nimerit ar fi un sistem de campionat in care echipele angrenate sa evolueze fiecare cu fiecare, urmind ca dupa aceia sa se joace turneele play-off si play-out. " – ne-a declarat antrenorul principal al Politehnicii Moldrom Iasi, Dragan Petricevic. Anticipam insa faptul ca aceasta varianta nu va fi "inghitita", urmind sa fie puse in discutie o sumedenie de motive, cum ar fi deplasarile lungi etc. In plus, actualul sistem de desfasurare a play-off-ului nu este unul riguros, pentru ca orice echipa clasata in partea de jos a grupei valorice 1-8, dupa un evolutie deloc convingatoare in etapele regulate, poate sa aspire la titlul de campioana, si asta prin valoare de moment, prin noroc, sau prin cine stie ce alte jocuri de culise. (Lucian MINUT)

Comentarii