Bilba, trezeste-te!

marți, 27 februarie 2007, 21:03
2 MIN
 Bilba, trezeste-te!

Semnalele de alarma trase de suporterii Politehnicii pe editia electronica a "Ziarului de Iasi" s-au dovedit, din nefericire, corecte: ieri s-a anuntat oficial ca atacantului Ionut Bilba i s-a retinut permisul de conducere auto pe o perioada de trei luni, deoarece a fost depistat la volan cu alcoolemie ridicata. De asemenea, fotbalistul s-a ales cu noua puncte amenda (351 de lei) Evenimentul, petrecut pe 13 februarie, s-a derulat astfel: "A fost adus de o patrula la sediu. I s-a facut testul de alcoolemie cu fiola, pentru ca mirosea a alcool. A recunoscut ca a consumat bauturi alcoolice si nu a solicitat sa ii fie prelevate probe biologice", a explicat inspector principal Costel Mindru, purtator de cuvint al Serviciului Politie Rutiera.
Conducerea clubului din Copou cunostea aceasta problema a lui Bilba. In emisiunea "Sport Show" de la Pro TV Iasi, presedintele clubului iesean, Sorin Boca, a spus: "Fum fara foc nu iese si ceva fum a fost in legatura cu viata extrasportiva a unor fotbalisti". Motivul trecerii sub tacere din partea conducerii clubului a faptei lui Bilba poate fi pus in legatura cu criza de atacanti din lotul Politehnicii, stiut fiind ca la data respectiva, echipa din Copou putea conta doar pe Bilba si Palimaru.
Contactat telefonic, in cursul zilei de ieri, Sorin Boca a marturisit "Ziarului de Iasi":  "Dupa cum am declarat si duminica, stiam despre problemele extrasportive pe care le-a avut Bilba si, imediat, am avut o discutie cu el. I-am dat un ultim avertisment si i-am spus ca in cazul in care va mai fi implicat intr-un astfel de episod va fi exclus din lot! Daca inteleg dreptul fiecaruia de a face ce vrea in timpul liber, asta nu inseamna sa fie depasite anumite limite ale vietii extrasportive. Sper sa fi inteles ceva din aceasta discutie, mai ales ca acest retur este foarte important atit pentru noi cit si pentru el. In ceea ce priveste faptul ca i-a fost suspendat carnetul, ma abtin de la comentarii. Au ramas fara carnet si alti fotbalisti sau oameni mult mai celebri decit Bilba. Cine incalca legea, e normal sa plateasca". Mai vehement s-a aratat presedintele CA al clubului, primarul Gheorghe Nichita:  "Imi pare rau ca are o viata extrasportiva, in neconcordanta cu performanta. Dezaprob total actiunile lui. Voi discuta cu Popa, Boca si cu el. Bilba trece si printr-o criza de forma, iar viata extrasportiva poate fi o cauza. Dezaprob si actiunea lui de polei masina personala. Nu-si da seama ca e greu sa te mentii la forma maxima. Nu pot sa il sanctionez eu. Este treaba clubului", a precizat Nichita.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii