Bine ca ne-a mers!

Subtitlu

miercuri, 22 noiembrie 2006, 01:11
5 MIN
 Bine ca ne-a mers!

 

Radoi si Cernat, doi romani pe teren. Unul aclamat, altul fluierat.

Steaua: Cernea – Stancu, Goian, Ghionea, P. Marin – Oprita ('54 – Cristocea), Ov. Petre, Paraschiv ('66 – Radoi), Nicolita  – Dica ('89 – Lovin)  – Théréau.  Antrenor: Cosmin Olaroiu.
Dinamo Kiev: Sovkovski – Markovic, Rodrigo, Rodolfo ('46 – Gavrancic), El-Kaddouri – Gusev, Yussuf – Bialkevici, Cernat ('77 – Rincon), Kleber ('66 – Milevski)  – Satkih. Antrenor: Anatoli Demianenko.
Arbitri: Jaroslav Jara – Miroslav Zlamat, Antonin Kordula (Cehia).
Cartonase galbene: Ghionea, Oprita, Cernea / Rodrigo, Kleber, Yussuf, Gavrancic, Rincon (la incalzire!), Gusev
0-1, min. 29: Cernat executa o lovitura libera de la 25 metri, lateral stinga, mingea loveste pamintul si ricoseaza in poarta lui Cernea.
1-1, min. 69: Nicolita paseaza catre Dica, sutul sau deviat, din 17 m, pacalindu-l pe Sovkovski.
Steaua si-a indeplinit obiectivul calificarii in 16-imile Cupei UEFA, obtinind rezultatul minim necesar, dar jocul echipei lui Olaroiu nu a satisfacut decit in maximum 20 de minute din 90. In plus, nu putem sa nu remarcam ca Dinamo Kiev ar fi putut cistiga meritat meciul din Ghencea, daca nu ar fi fost o grava eroare de arbitraj in min. 75. Un inceput de joc prudent al oaspetilor, unul destul de bun al Stelei, cu trei ocazii de gol (Dica, Nicolita, Théréau), fata de una singura a oaspetilor (Yussuf, la o eroare grava a portarului). Treptat, insa, funia spinzuratului, care trebuia sa execute gituri ucrainene, s-a apropiat de Steaua. Kievul s-a aparat avansat, a combinat mai mult, in timp ce, de partea cealalta, s-au vazut si din avion slabiciunile Stelei: constructie ZERO, mingi aruncate de-a valma, respinse toate de apararea ucraineana, un Petre Marin facut varza pe flancul drept si doi mijlocas-aripa iesiti complet din forma: Oprita si Nicolita. Mai adaugam un Dica indolent ca de obicei, in ultima vreme, un Paraschiv sters si un Théréau, bine strins in chingi si izolat de restul echipei. Astfel incit, golul lui Cernat, norocos cum a fost (o minge trimisa la bataie, ricosata din pamint la coltul lung al lui Cernea a consfintit o stare de fapt corecta la pauza: jucatorii din Kiev au fost mai buni, iar Cernat n-a fost numai cel mai bun roman de pe teren, ci si MVP-ul primei parti. Ar mai fi ceva de adaugat: Théréau, din marcajul lui Yussuf, a reusit o pasa de milioane spre Oprita ('38), dar bietul "Dinel" s-a fisticit ca o fata mare in fata lui Oprita.
Nici repriza secunda nu a inceput mai bine, la rampa iesind gafele celor doi G din centrul apararii: Kleber a scapat spre poarta, blocat in extremis de Ovidiu Petre, iar in min. 48, Bialkevici a sutat naprasnic in poarta lui Cernea (in urma unei degajari catastrofale a lui Petre Marin). Din fericire, asistentul a vazut un fault in atac in careul Steaua si Jara a anulat golul.
Insa dupa interventia magistrala a lui Cernea in fata lui Satkih, Steaua a revenit, incetisor, in joc, culoarea fiind data de introducerea lui Cristocea in locul bezmeticului Oprita, iar Nicolita si Dica si-au spalat neputinta din prima repriza, prin frumoasa faza a egalarii. Au fost momentele de deruta ale ucrainenilor, care au sunat rapid desteptarea si, in min. 75, Gigi Becali, din tribuna, a trebuit sa-l blagosloveasca pe asistentul ceh, care a anulat (eronat) un gol marcat de Satkih, pe motiv de ofsaid. Tot cu pamintul si tot ca urmare a unei lovituri libere executata de Cernat! Un gol aproape imposibil de contracarat la nivelul jocului Stelei. Finalul a semanat cu seara de primavara de la Middlesbrough, cu exceptia finalului. Fiindca atacantii ucraineni, introdusi la greu de Demianenko, precum McLaren atunci, n-au mai avut ziua de gratie a sinistrului Maccarone.
Aventura Stelei in Liga Campionilor se soldeaza fara nici o victorie pe teren propriu si cu o calificare in Cupa UEFA scoasa cu clestele. Nu putem, insa, uita, jocul magnific de la Kiev si, de aceea, consideram aceasta finalitate drept meritata.

 

Clasamentul grupei E
1. Lyon 5 4 1 0  11-2 13
2. Real 5 3 1 1  12-6 10
3. Steaua 5 1 1 3  6-10 4
4. Kiev 5 0 1 4  4-15 1

Goluri cu toptanul
Rezultatele inregistrate aseara, in Liga Campionilor
Grupa E: Real Madrid – Olympique Lyon 2-2. Diarra ('37), van Nistelrooy ('83) / Carew ('11), Malouda ('31). van Nistelrooy a ratat un penalty in min. 89. Ultima etapa (6 decembrie): Lyon – Steaua, Dinamo Kiev – Real. Clasamentul grupei nu se mai poate schimba.
Grupa F: Celtic Glasgow – Manchester United 1-0. Nakamura ('81). Saha (M) a ratat un penalty in min. 90; Benfica Lisabona – FC Copenhaga 3-1. Leo ('14), Miccoli ('16, '37) . Allbäck ('88). Clasament: 1. Celtic – 9 p; 2. Manchester – 9 p; 3. Benfica – 7 p; 4. Copenhaga – 4 p. Ultima etapa: Copenhaga – Celtic, Manchester – Benfica.
Grupa G: TSKA Moscova – FC Porto 0-2. Quaresma ('2), Lucho ('61)
Arsenal – Hamburg 3-1. van Persie ('42), Eboué ('83), Baptista ('88) / van der Vaart ('4), Clasament: 1. Arsenal – 10 p; 2. Porto – 10 p; 3. TSKA – 8 p; 4. Hamburg – 0 p. Ultima etapa: Hamburg – TSKA, Porto – Arsenal. In cazul unui rezultat de egalitate in ultima partida, ambele echipe merg in optimi!
Grupa H: OSC Lille – Anderlecht Bruxelles 2-2. Fauvergue ('47), Odemwinjie ('28) / M. Mpenza ('38, '48). Vandamme (A) a fost eliminat in min. 88; AEK Atena – AC Milan 1-0. Cesar ('32). Clasament: 1. Milan – 10 p; 2. Lille – 8 p; 3. AEK – 7 p; 4. Anderlecht – 2 p. Ultima etapa: Anderlecht – AEK, Milan – Lille. Milan este calificata.

Gigibecalisme
La putine minute dupa terminarea meciului, Gigi Becali a laudat, la Pro TV, prestatia brigazii cehe de arbitri. "Am avut emotii tot timpul meciului. Stiam ca vom egala, pentru ca in prima repriza am fost peste ei (?! – n.r.). Arbitrajul a fost putin in favoarea noastra, dar a fost exceptional, iar arbitri nostri trebuie sa ia lectii (!!!). La golul anulat, cred ca o fi sanctionat vreun ofsaid pasiv, pe undeva (?!)", a spus Gigi Becali, adaugind ca nu-i poarta pica lui Cernat: "E profesionist, si-a facut datoria acolo unde este platit". Despre cele doua rivale, care pot ajunge si ele in primavara europeana, Becali a spus: "Nu pot sa tin cu Dinamo sau Rapid cind joaca in Cupele Europene. Noi sintem in Cupa UEFA, pe cind Rapid si Dinamo mai au de muncit sa ajunga acolo". Probabil ca s-a referit la primavara europeana, fiindca Rapid si Dinamo mai sint in Cupa UEFA.

Comentarii