Calculele Cupei UEFA

luni, 27 noiembrie 2006, 21:55
6 MIN
 Calculele Cupei UEFA

In aceasta saptamina, echipele romanesti sustin incercari deosebit de dificile, pentru a reusi sa urmeze Steaua in primavara europeana. Dinamo va avea de infruntat, miine, pe teren propriu, pe Bayer Leverkusen, iar poimiine Rapid se va deplasa la Atena pentru meciul cu Panathinaikos, cu care giulestenii isi incheie parcursul in grupa. Desi, aprioric, grupa Rapidului se considera mai usoara, iar cea a dinamovistilor – de-a dreptul infernala, iata ca, inainte cu doua runde de final, Dinamo are sanse apreciabile de a trece in 16-imi in timp ce Rapid este aproape condamnata sa invinga la Atena. Cititi in cele ce urmeaza o analiza a sanselor celor doua reprezentante ale Romaniei in Cupa UEFA.

Sansele dinamovistilor

Echipa lui Mircea Rednic are de jucat, miine, cu Bayer Leverkusen, pe teren propriu si, in ultima etapa cu Tottenham, echipa deja calificata in 16-imi. Meciul cu germanii este foarte important, intrucit Bayer isi diminueaza mult sansele in cazul unui meci egal si le pierde in totalitate in cazul unei infringeri.
Varianta I: Dinamo – Bayer 1 (100%)
"Ciinii" merg in 16-imi indiferent de celelalte trei rezultate.
Varianta II: Dinamo – Bayer X (80%)
Dinamo merge sigur mai departe, daca Bruges nu cistiga la Istanbul. Daca acest lucru se intimpla, Dinamo are nevoie de cel putin un egal la Londra. Daca Tottenham invinge pe Dinamo, echipa bucuresteana se califica numai in conditiile in care Leverkusen nu cistiga in ultima etapa in fata lui Besiktas. In acest ultim caz, va decide golaverajul intre Bayer, Dinamo si Bruges (ultima iese din carti), dinamovistii avind emotii doar daca victoria belgienilor la Istanbul s-ar produce la o diferenta mare, sau Dinamo ar pierde la scor la Londra.
Varianta III: Dinamo – Bayer 2.  (60%)
1. Daca Besiktas invinge pe Bruges, Dinamo are nevoie de minimum un egal la Londra pentru a se califica. Acest lucru se intimpla chiar daca dinamovistii pierd in fata lui Tottenham, cu conditia ca Bayer sa cistige in ultimul meci cu turcii. In celelalte doua cazuri, Dinamo sta la mina golaverajului, cu Besiktas (Bayer – Besiktas X) sau cu Bayer (Bayer – Besiktas 2), in acest ultim caz calificarea fiind cu siguranta pierduta.
2. Daca Besiktas si Bruges termina la egalitate, Dinamo se califica, de asemenea, cu minimum o remiza la Londra. In caz contrar, Dinamo are o sansa in plus de a se califica, fiind valabila si remiza in meciul Bayer – Besiktas, pe linga victoria gazdelor. Doar in cazul in care turcii cistiga in Germania va decide golaverajul intre Bayer, Besiktas si Dinamo, una dintre cele trei echipe fiind eliminate.
3. Daca Bruges invinge la Istanbul, situatia este mai complicata, in sensul ca doar o victorie a "ciinilor" in Anglia le asigura calificarea certa. In situatia unui egal la Tottenham – Dinamo, este nevoie ca Besiktas sa cistige la Leverkusen. In celelalte variante, Dinamo se bate la golaveraj cu Leverkusen si Bruges (Bayer – Besiktas X), sau numai cu Bruges (Bayer – Besiktas 1). Daca Dinamo pierde la Tottenham, calificarea este pierduta, singura sansa – infima – fiind o infringere severa a lui Bayer, cu Besiktas, la Leverkusen

Clasamentul grupei B
1. Tottenham 3 3 0 0  6-1 9
2. Dinamo 2 1 1 0  3-2 4
3.Bruges 3 0 2 1  3-5 2
4. Leverkusen2 0 1 1  1-2 1
5. Besiktas 2 0 0 2  1-4 0

Meciuri de jucat: Dinamo – Bayer Leverkusen, Besiktas – Bruges (29 noiembrie), Tottenham – Dinamo, Leverkusen – Besiktas (14 decembrie).

Sansele rapidistilor
Ghinionul giulestenilor, pe linga cele de pe teren din meciurile cu Hapoel Tel-Aviv si Mlada Boleslav este ca stau in ultima etapa, ei mai avind de jucat doar partida de joi, vitala, cu Panathinaikos, la Atena, un adversar greu de invins, chiar daca are cele mai mari sanse la calificare

Varianta I: Panathinaikos – Rapid 2. (85%)
Calificarea Rapidului se pune in discutie doar daca PSG cistiga ambele partide, iar Hapoel invinge pe Mlada in ultimul meci. In acest caz, PSG si Hapoel ar termina cu cite sapte puncte, iar Panathinaikos si Rapid, cu cite sase. O dubla infringere a grecilor cu 0-1, ar aduce golaverajul lor la 3-2, in timp ce al Rapidului, ar fi 4-3 si giulestenii tot s-ar califica. Insa o infringere a grecilor cu 2-3 in fata parizienilor ar schimba situatia! Concluzia: Rapidul ar fi sigur 100% de calificare cu un succes la minimum doua goluri diferenta.
Varianta II: Panathinaikos – Rapid X (20 %)
1. Daca Mlada invinge pe PSG, Rapid iese din cursa in cazul unei remize intre Hapoel si Mlada in ultima etapa, remiza (atentie!) convenabila ambelor. Daca, totusi, Hapoel invinge pe Mlada, Rapid "se lupta" la golaveraj pentru locul III cu Mlada, ba chiar si cu PSG, daca francezii inving pe greci. Daca Mlada cistiga la Tel-Aviv, dansul golaverajului este acelasi, cu Hapoel in locul cehilor. Jocul scorurilor poate aduce surprize greu de anticipat.
2. Mlada si PSG termina la egalitate. Daca PSG invinge pe Panathinaikos, Rapid iese din competitie. Daca se inregistreaza remiza la Paris sau cistiga grecii, Rapid se califica daca Mlada nu cistiga in Israel, in acest ultim caz, decizind golaverajul intre Rapid si Hapoel.
3. PSG cistiga in Cehia. Daca francezii se impun si in fata grecilor, Rapid poate ajunge la golaveraj cu Mlada si Hapoel, doar daca cehii cistiga la Tel-Aviv. Daca PSG si Panathinaikos fac egal, Rapid nu are nici o sansa. Daca Panathinaikos cistiga la Paris, decide golaverajul intre Rapid si PSG (Hapoel – Mlada 1, X), sau Rapid, Hapoel si PSG (Hapoel – Mlada 2).

Varianta III: Panathinaikos – Rapid 1. (5 %)
Singurele sanse ale Rapidului depind de o remiza intre Mlada si PSG. Chiar si in acest caz, giulestenii ies din competitie, daca PSG invinge pe Panathinaikos in ultima runda. Rapid se califica, insa, daca Panathinaikos cistiga la Paris si Hapoel invinge pe Mlada. Victoria grecilor pe "Parc des Princes", ar fi inutila pentru noi daca Mlada ar cistiga la Tel-Aviv si incerta in cazul unui egal in Israel, decizind golaverajul intre Rapid si Mlada. Daca meciul PSG – Panathinaikos se termina la egalitate, Rapidul ar fi la golaveraj cu PSG si Mlada (Hapoel – Mlada X), ori numai cu francezii (Hapoel – Mlada 1) si ar iesi din competitie daca cehii s-ar impune in Israel.

Clasamentul grupei G

1. Panahinaikos 2 2 0 0  3-0 6
2. Hapoel  3 1 1 1  6-6 4
3. Rapid  3 0 3 0  3-3 3
4. Mlada  2 0 1 1  1-2 1
5. PSG  2 0 1 1  2-4 1
Meciuri de jucat: Panathinaikos – Rapid, Mlada – PSG (30 noiembrie), PSG – Panathinaikos, Hapoel – Mlada (13 decembrie).

Criterii de calificare

Din fiecare grupa a Cupei UEFA se califica primele trei clasate.Spre deosebire de Liga Campionilor, unde rezultatele directe reprezinta criteriul fundamental de departajare, acesta nu se aplica de loc in grupele Cupei UEFA, deoarece nu exista meciuri tur-retur. Ordinea criterrilor de departajare, este urmatoarea.

1. numarul de puncte acumulate.
2. Golaveraj
3. Numarul de goluri inscrise
4. Numar de goluri inscrise in deplasare
5. Numar de victorii
6. Numar de victorii obtinute in deplasare

Tragerea la sorti a 16-imilor si optimilor
Cele doua faze vor fi stabilite in cadrul aceleiasi operatiuni de tragere la sorti, participind cele 24 echipe calificate din grupele A-H, plus cele 8 echipe clasate pe locurile III in grupele Ligii Campionilor. Cistigatoarele Cupei UEFA vor intilni echipele clasate pe locurile III si vor juca in 16-imi prima mansa pe teren propriu. Echipele clasate pe locul II vor juca impotriva formatiilor transferate din Liga Campionilor si vor juca prima mansa in deplasare. (De exemplu, Steaua – provenita din Liga Campionilor) va juca prima mansa pe teren propriu cu adversarul stabilit prin tragere la sorti. In 16-imi, echipele din aceeasi tara nu se vor putea intilni intre ele, lucru care nu mai este valabil pentru fazele urmatoare ale Cupei. Astfel, o confruntare romaneasca este posibila doar din faza optimilor. Tragerea la sorti a sferturilor si semifinalelor va avea loc, de asemenea, intr-o singura operatiune, fara capi de serie.

Comentarii