Cel putin trei raniti si 100 de arestati la derbiul Olimpia – Cerro Porteno, in Paraguay

luni, 21 noiembrie 2011, 18:49
1 MIN
 Cel putin trei raniti si 100 de arestati la derbiul Olimpia – Cerro Porteno, in Paraguay

Ce putin trei persoane au fost ranite de gloante, intre care si un politist, si o suta de fani au fost plasati in detentie ca urmare a incidentelor ce au avut loc cu ocazia derbiului Olimpia – Cerro Porteno, scor 0-0, disputat duminica, la Asuncion (Paraguay), informeaza AFP.

Politia a desfasurat aproximativ 20 de operatiuni preventive ce au dus la arestarea a 150 de suporteri, inainte de inceperea partidei la care au asistat 25.000 de spectatori.

Mai multe incidente au avut loc, inainte si dupa meci, pe strazi si in mijloacele de transport in comun: suporterii au spart geamurile autobuzelor incercand sa ajunga sa ii agreseze pe fanii celeilalte echipe.

Un tanar a scapat cu viata, desi a fost ranit la abdomen si la un brat. Doi barbati pe motociclete l-au atacat pe tanar dupa ce au vazut ca purta tricoul formatiei Olimpia, in timp ce acesta se deplasa la un prieten, pentru a vedea meciul la televizor.

Un politist a fost ranit la bratul stang de catre doi suporteri pe motociclete, in timp ce fortele de ordine incercau sa disperseze un grup de huligani, in apropierea stadionului.

De asemenea, violente intre huligani la periferia orasului Asuncion s-au soldat cu un ranit. (Mediafax)

Comentarii