Derby secund

vineri, 28 martie 2008, 23:01
2 MIN
 Derby secund

Dupa o pauza impusa de actiuni ale loturilor nationale de juniori, tineret si seniori, campionatul esalonului secund de handbal masculin se reia duminica cu ultima partida din turul al treilea. La Iasi este programat insa un derby interesant pentru ca fiecare dintre cele doua combatante incearca sa forteze ocuparea unui loc superior.

Daca oaspetii inca mai trag nadejde ca pot ajunge pe Universitatea Galati desi in cazul in care cistiga la Iasi mai ramin trei puncte de recuperat in ultimul sfert de campionat, studentii cauta succesul pentru a reduce la doua puncte diferenta de focsaneni in tentativa de a termina macar pe locul secund dupa ce si-au luat de foarte mult timp gindul de la promovare. In plus iesenii au si ceva amintiri neplacute din precedentele doua confruntari directe, din care au reusit sa scoata doar o remiza, in deplasare, pentru ca partida similara din toamna au pierdut pe teren propriu.

Una peste alta partida se anunta extrem de interesanta si ramine de vazut daca CSM Focsani isi va pastra invincibilitatea din aceasta primavara, dupa ce a obtinut succese pe linie, inclusiv in partida de la Galati. Dupa ce s-a antrenat in toate cele trei saptamini de pauza, echipa antrenorului Costel Schender a reusit sa bifeze si un joc amical, zilele trecute la Bacau.

Desi au reusit sa inscrie 39 de goluri in poarta echipei care ocupa locul trei in Liga Nationala, iesenii au aratat si slabiciuni in defensiva, poarta aparata de Turcu si Dascalu fiind penetrata de 51 de ori. Partida cu CSM Focsani este programata miine la sala LPS cu incepere de la ora 11.00.

In aceeasi etapa duminica se mai joaca doar partida Neptun Constanta – CSS Bacau, cita vreme in avans s-a disputat intilnirea HC Vaslui – Universitatea Galati, scor 30-38.

Comentarii