Divort fara motive

joi, 07 mai 1998, 23:00
3 MIN
 Divort fara motive

Sfirsitul colaborarii dintre Ioan Marica si Politehnica Iasi te poate duce cu gindul la un divort despre care toata lumea stia ca partenerii se inteleg de minune. Asa ca, pentru a afla motivele rupturii, nu iti ramine decit sa astepti confruntarea de la Tribunal. In "cazul Marica – Poli" "tribunalul" se spera a fi conferinta de presa de ieri pe care tehnicianul a anuntat-o inca de marti.
Ieri, insa, stupoare. Ioan Marica nu a dezlegat nici un mister spunind: "Eu m-am inteles foarte bine cu toata lumea: Consiliul de Administratie, conducere, antrenorii secunzi, fotbalisti, dar nu mai vreau sa mai continui." Singura aluzie de nemultumire a fost strecurata subtil fata de unii membri ai Consiliului de Administratie: "Fara Consiliul de Administratie recent constituit din oameni deosebiti, echipa s-ar fi desfiintat! Am fost total de acord cu absolut toate masurile luate de acest for, inclusiv cu ultimele amenzi pe care le consider perfect normale. Poate gresesc dar, totusi, mi se pare ca, mai devreme sau mai tirziu, unii sponsori s-ar putea erija in mari specialisti. Eu am sesizat imediat acest lucru si i-am spus azi (n.r.-ieri) domnului Nichita ca renunt definitiv, desi atit presedintele cit si vicepresedintele au incercat sa ma faca sa ma razgindesc." Oricit au incercat reprezentantii presei sa-l faca pe Ioan Marica sa dezvolte acest subiect, antrenorul iesean a ramas neclintit, nemaiadaugind altceva.
"La anul putem promova!"
Ultimele cuvinte ca antrenor ale lui Ioan Marica au fost: "Am acceptat sa preiau echipa fiind sigur ca o pot salva de la retrogradare. La venirea mea era la -9, iar acum are -4. Intre timp, nu am mai pierdut nimic pe teren propriu iar in deplasare cu exceptia jocului slab de la Braila fie am luat puncte, fie am pierdut datorita arbitrajului, la Cimpina. Eu cred ca, desi nu am ajuns la finalul intelegerii cu Poli, mi-am indeplinit deja obiectivul. In plus, am ordonat jocul echipei si, dindu-mi seama ca pregatirea de iarna a fost insuficienta, am remediat pregatirea fizica pe fondul careia am grefat pregatirea tehnico-tactica. Poate unii vor spune ca am tradat echipa insa eu nu am facut acest lucru. Va spun ca daca am fi fost intr-o situatie precara nu as fi plecat ci as fi ramas ca un incapatinat, asa cum spun unii ca sint, sa indeplinesc obiectivul."
Viitorul echipei este vazut de Ioan Marica in modul urmator: "Altii dinaintea mea au tot aminat promovarea vorbindu-se de constructie, de reconstructie, de 4 ani pentru atingerea obiectivului. Eu spun ca agonia duce la moarte! Anul viitor se poate ataca promovarea, dar, o spun cu sinceritate ca actualul lot nu poate indeplini acest obiectiv. E necesar ca, pe linga citiva jucatori valorosi pe care ii avem sau citiva tineri de perspectiva – Ionescu, Botan, Gavrilescu, Bordeanu, Rudac si, in ciuda inaltimii, chiar Onut – sa fie adusi jucatori de prima talie pentru a fi creata concurenta atit de necesara. Dau, in acest sens un singur exemplu. Cotan, fotbalist de o mare valoare, nu a jucat decit rareori la valoarea lui deoarece Caunei, celalalt jucator care evolueaza pe postul lui, nu are cum sa-l concureze. Daca am avea un om de valoarea
lui Baston pe postul lui Cotan, acesta ar juca cu totul altceva."
Dupa cum ne-a informat presedintele Consiliului de Administratie, Gh. Nichita, de pregatirea echipei pina la finalul sezonului se vor ocupa antrenorii secunzi Marian Moldovan si Narcis Ciocirlan care vor fi supervizati din punct de vedere tehnic de presedintele clubului, L. Antohi. (Ovidiu MINEA)

Comentarii