Duel cu iz de mare finala

marți, 20 iunie 2000, 23:00
2 MIN
 Duel cu iz de mare finala

Intr-o grupa in care Spania si Iugoslavia porneau ca mari favorite la calificarea in sferturile de finala, rezultatele surprinzatoare reusite de Norvegia si Slovenia au facut un talmes-balmes. Astfel, dupa primele doua runde, fiecare echipa spera la unul din primele doua locuri in serie, chiar si Slovenia, care este conditionata insa de coroborarea propriei victorii cu una reusita de Iugoslavia. Insa, labilitatea psihica dovedita in doua rinduri de echipa lui Katanec, acorda sanse superioare de victorie Norvegiei, care face din partida de la Bruges una pe viata si pe moarte. Cu varianta egalului si a victoriei in fata, echipa antrenata de Vujadin Boskov mizeaza pe valoarea jucatorilor sai imprastiati prin Europa, si asta chiar daca istoria partidelor directe inclina balanta in favoarea spaniolilor, neinvinsi in ultimii zece ani. Adica exact de la Cupa Mondiala din Italia, atunci cind sirbii s-au impus la lovituri de departajare. Insa, timpul a trecut si infruntarea din aceasta seara seamana a batalie curata, valoarea incontestabila a celor doua team-uri facind din partida arbitrata de austriacul Benko o adevarata finala. Cei doi antrenori mizeaza pe tot ce au mai bun in lot pentru a-si atinge scopul si ne referim aici la revenirea lui Mihajlovic in defensiva sirba (care si-a ispasit suspendarea de o etapa) respectiv posibilul debut al veteranului Sergi la Euro 2000, pe flancul sting al apararii adverse. Duelurile individuale care se anunta de mare spectacol, aduc fata in fata jucatori care se cunosc chiar din campionatul spaniol, acolo unde evolueaza citiva din titularii lui Boskov. Astfel, daca Hierro va lua din nou contact cu Milosevic si Mijatovic (primul autor in sezonul trecut a 21 de goluri pentru Real Zaragoza iar al doilea fost coleg de echipa cu spaniolul la Real Madrid), Djukic va primi replica colegului de la Valencia, Mendieta, cel care este autorul moral al golului victorios realizat de Spania contra Sloveniei. Insa, cuplul Djukic – Mihajlovic va avea mult de furca si cu virfurile spaniole Raul si Alfonso, doi jucatori cu tehnica individuala de exceptie. Si lista poate continua pina la ultimul din cei 22 protagonisti, unul mai de vaza decit celalalt. (L.M.)
Echipele probabile:
Iugoslavia: Kralj – Komljenovic, Djukic, Mihajlovic, Djorovic – Jokanovic, Jugovic, Stojkovic, Drulovic – Mijatovic, Milosevic.
Spania: Canizares – Salgado, Hierro, Abelardo, Sergi – Etxeberria, Guardiola, Mendieta, Valeron – Raul, Alfonso.
Arbitri: Gunter Benko (Austria) – Jacques Poudevigne (Franta) si Turgay Gudu (Turcia)

Comentarii