Dupa doua decenii de seceta

duminică, 27 iunie 2010, 22:40
2 MIN
 Dupa doua decenii de seceta

Uruguay: Muslera – M. Pereira, Lugano, Godin (’46-Victorino), Fucile – Perez , Arevalo, A. Pereira (’74-Lodeiro) – Forlan – Cavani, Suarez (’84- A. Fernandez). Antrenor: Oscar Tabarez.

Coreea de Sud:  Jung Sung-ryong – Cha Du-ri, Cho Yong-hyung, Lee Jung-soo, Lee Young-pyo –  Ki Sung-yeung (’85- Yein Ki-hun), Kim Jung-woo – Lee Chung-yong, Park Ji-sung,  Kim Jae-sung (’61- Lee Dong-gook) – 10. Park Chu-yong. Antrenor: Huh Jung-moo.

Cartonase galbene: Kim Jung-woo, Cha Du-ri, Cho Yong-hyung.

Arbitru: Wolfgang Stark (Germania).

1-0, min. 8: Forlan centreaza de pe stinga prin spatele fundasilor, portarul Jung Sung-ryong iese gresit si Suarez inscrie din unghi in poarta goala;

1-1, min. 60: Ki Sung-yeung executa o lovitura libera de pe stinga, mingea este respinsa, Muslera iese gresit si Lee Chung-yong trimite balonul in poarta cu toata opozitia lui Fucile;

2-1, min. 80: Suarez prelucreaza o minge pe stinga, in coltul careului mare, apoi suteaza cu efect in coltul lung si mingea intra in poarta ricosind din bara;

Prima partida cu efect KO a trimis Uruguay-ul in sferturile de finala pentru prima data dupa 40 de ani, dupa o disputa vioaie cu asiaticii sud-coreeni. Cu un atac in care vedeta lui Ajax, Suarez, a fost vioara intii, echipa celesta a reusit sa treaca in faza urmatoare, desi a tremurat in conditiile in defensiva a scirtiit uneori in actul secund. Partida a fost incitanta inca din debut si in doar opt minute s-au bifat o bara si primul gol. Daca Park Chu-yong a mingiiat un stilp al portii din lovitura libera, Suarez a deschis cu gol seria ocaziilor multiple care l-au desemnat jucatorul partidei. Tot Forlan si compania au facut legea in continuare pentru ca Suarez a mai avut o sansa buna dar a trimis slab cu capul, iar lui Maxi Pereira i-a fost blocat sutul dupa o actiune solitara prelungita, in vreme ce sud-coreenii au incercat doua finalizari prin Park Chu-yong si Cha Du-ri, care au trecut peste. In partea a doua asiaticii au preluat controlul si au impus ritmul de joc iar ocaziile au inceput sa apara. Park Chu-yong a trimis din voleu peste poarta dintr-o pozitie foarte buna, vedeta lui Manchester, Park Ji-sung, a testat vigilenta lui Muslera cu o lovitura de cap si inevitabil a aparut si golul egalizator. Fortati de imprejurari sud-americanii au iesit imediat la joc sa rezolve problema si acelasi Suarez a fost la capatul a doua actiuni, una transformata intr-un gol superb. Finalul s-a jucat pe contre intre Uruguay care a cautat sa-si conserve avantajul si sud-coreenii in cautare disperata pentru un nou gol egalizator, care putea sa vina daca Lugano nu scotea de pe linia portii un sut expediat de Lee Dong-gook, care i-a trecut printre picioarele portarului Muslera.

Comentarii