Caută 
2 MIN
"Nea Simi m-a chemat la Progresul inaintea returului care a adus promovarea in A. Am mai stat inca un an in care in ciuda operatiei de menisc, am pus serios umarul la raminerea in prima liga. Pe linga cea mai avantajoasa perioada din punct de vedere financiar, aici am avut prilejul sa cunosc foarte multa lume, intelegindu-ma foarte bine cu Ciobotariu si Olaroiu. Acum insa, cea mai tare amintire este felicitarea pe care am primit-o de la Mugur Isarescu, cel care a venit special sa-mi stringa mina in urma unui meci bun". Intoarcerea lui Simionas la Poli a fost urmata si de revenirea lui Cimpeanu in Copou. In ’95 traieste cel mai fericit moment din cariera: barajul cistigator de la Brasov, contra lui Electroputere. Urmeaza o noua retrogradare cu Poli, si alte citeva sezoane reusite intre buturile iesene. In acest campionat trece de la agonie la extaz: in etapa a saptea devine antrenor principal al echipei, iar saptamina trecuta este pus pe liber de Poli.
"Dupa atitia ani de fotbal nu regret drumul ales. Asta chiar daca am avut trei comotii, pericolul de a-mi pierde piciorul o multime de luxatii si entorse, chiar daca am inceput deja sa am probleme cu sanatatea, articulatiile si reumatismul incepind deja sa ma chinuie. Cu bune, cu rele, mi-am urmat soarta. Ce ma doare este ca meritam macar o stringere de mina la plecarea din Copou", spune uriasul de 1,87m care deja lucreaza cu o grupa de pusti a Liceului cu Profil Sportiv. "Viitorul? Sint profesor de sport titular la Scoala 22, iar in acest an sint detasat la LPS. Totusi eu simt ca pot sa mai joc si nu este exclus sa mai fac acest lucru prin alta parte daca la Iasi nu s-a putut" isi incheie Cimpeanu, cu tristete in glas, odiseea traita pina acum pe gazon. (Ovidiu MINEA)
