Inca doi ani cu Popa

duminică, 15 iulie 2012, 19:35
2 MIN
 Inca doi ani cu Popa

CSMS Iasi a jucat sambata, pe stadionul "Emil Alexandrescu", ultimul joc amical inaintea startului Ligii I de fotbal. Intalnind pe CSM Pascani, echipa care activeaza in esalonul trei, iesenii s-au impus cu 4-2 (2-1). Golurile au fost inscrise de Cl. Ionescu (‘7, ’43), Hodza (’79), Llullaku (’89), respectiv Calugaru (’37, ’74 ultimul din penalty).  Au jucat echipele:

CSMS: Grigore – Straton, Tincu, Mitrea – Jovanovic, Tudor, Milea, Vladu, Tiganasu – Ionescu, Hodza. Au mai jucat: Llullaku, Gado, Marcos, Cretu.

CSM: Luca – Such, Olarita, Agheorghesei, Radu Dan – Maftei, Toader, Nutescu, Liutec – Calugaru – Caragea. Au mai jucat: V. Razlog, P. Razlog, Caliniuc, Schiopu, Gheorghiu, Stiubei, Doroftei, Ungureanu.

In urma testului, inregistrarea contractului brazilianului Marcos a devenit incerta. Francezul Albin Romain Hodza are sanse mici de a ramane, in timp ce Llullaku va mai fi testat .Inain tea jocului, antrenorul Ionut Popa a semnat un nou contract cu Iasul. Acordul este pe durata a doi ani, obiectivul fiind mentinerea echipei in primul esalon. Tehnicianul, care va avea asigurata in continuare cazarea,  va primi unul dintre cele mai mici salarii din Liga I, 4 000 de euro lunar si va incasa 1,5 din prima de victorie a unui joc . In iarna, in cazul in care se va constata ca echipa nu mai are sanse de mentinere in elita, retribuita antrenorului va fi diminuata, iar obiectivul – schimbat. Intr-o astfel de situatie, in retur se va pune accent pe formarea unei echipe care sa promoveze in Liga I in sezonul 2013-2014.  Totodata, Popa a primit promisiunea ca, in scurt timp, vor mai fi adusi trei jucatori brazilieni, un portar, un mijlocas si un atacant. In cazul in care va fi demis pe parcursul turului sezonului 2012-2013, antrenorul va primi salariul pana la sfarsitul primei jumatati a campionatului. In cazul in care va fi demis pe parcursul returului, Popa va mai primi 75% din salariile la care are dreptul in acest campionat. In ceea ce-l priveste pe presedintele CSMS, Florin Prunea, desi acesta se afla sub contract pe inca doi ani, capii Iasului au anuntat ca, la solicitarea fostului international, se va semna o noua intelegere. Prunea urmeaza sa primeasca o marire de salariu. Pana acum, presedintele a avut o retributie de  2 500 de euro lunar, prime de joc duble, bonus pentru atingerea obiectivului, cheltuieli decontate de inca 1 000 de euro pe luna si apartament gratuit. In cazul in care CSMS il demite pe Prunea, trebuie sa-i achite acestuia  20 000 de euro. In cazul in care presedintele vrea sa plece de la Iasi, acesta trebuie sa plateasca daune de 20 000 de euro.

Comentarii