Lupescu: Ma retrag din functia de director general al FRF pentru a lucra in structura UEFA

luni, 22 august 2011, 13:28
2 MIN
 Lupescu: Ma retrag din functia de director general al FRF pentru a lucra in structura UEFA

Lupescu a anuntat, luni, intr-o conferinta de presa, ca se retrage din functia de director general al Federatiei Romane de Fotbal, precizand ca a acceptat o oferta de a lucra in structura UEFA.

"Cred ca am ajuns la un punct de cotitura si consider ca trebuie sa incep o noua etapa in viata mea de administrator, in activitatea mea manageriala. Astfel am decis sa ma retrag din functia de director general al federatiei dupa sase ani si sa dau curs unei oferte foarte importante pentru mine de a lucra in structura UEFA. Am mai zis ca nu am venit aici sa ies la pensie si cred ca am reusit macar partial ce mi-am propus la Federatia Romana de Fotbal", a spus fostul international.

Lupescu si-a motivat decizia de a se retrage si prin faptul ca viziunea privind dezvoltarea fotbalului romanesc a conducerii FRF este putin diferita fata de a sa. "Eu sunt un tip care nu imi place sa bat pasul pe loc si viziunea mea despre dezvoltarea fotbalului romanesc e putin alta fata de a mea, de aceea am decis sa intrerup azi colaborarea cu federatia. Multumesc presedintelului FRF (n.r. – Mircea Sandu) pentru increderea pe care mi-a aratat-o la un moment dat. Pe atributiile pe care le-am avut eu, anumite obiective consider ca mi le-am indeplinit", a explicat Ionut Lupescu.

Fostul jucator al echipei nationale a Romaniei a fost numit in functia de director general de catre Comitetul Executiv al FRF la 22 noiembrie 2005. Atributiile lui Ionut Lupescu in cadrul Federatiei Romane de Fotbal au inclus coordonarea activitatii departamentelor juridic, international, financiar, sportiv si marketing.(Mediafax)

Comentarii