Matinca la cutit

marți, 08 ianuarie 2002, 00:00
1 MIN
 Matinca la cutit

Ligamentele incrucisate ale celei mai scumpe achizitii din istoria lui Poli Iasi, Vasile Matinca, au intrat ieri pe mina doctorului Anghelescu de la clinica bucuresteana particulara "Med Sport". Dificila interventie chirurgicala, obligatorie inca din vara pentru revenirea fotbalistului pe gazon, a tot fost aminata datorita litigiului financiar dintre jucator si gruparea din Copou. Diferendul dintre parti a fost aplanat abia in decembrie dupa interventia comisiilor federale abilitate, Poli platindu-i jucatorului banii necesari operatiei si un sfert din contractul pe anul in curs. In acest rastimp, Matinca a trait din banii unor fosti coechipieri ai sai care continua sa joace la echipe puternice din Bucuresti, cum ar fi stelistul Lita sau dinamovistul Bolohan.
Cu toate ca a ajuns in cele din urma pe masa de operatie, Matinca are sanse minime de a fi prezent pe teren in retur. "Codrea a stat 6 luni, de Niculae se spune ca va lispi tot atit, ambii avind acelasi diagnostic ca si mine. Iar ei au intrat pe mina celor mai tari doctori si au cele mai noi mijloace de recuperare. Asa ca de fotbal voi putea vorbi cu adevarat din sezonul viitor" a spus inaintea operatiei fotbalistul care va implini anul acesta 28 de ani. (Ovidiu MINEA)

Comentarii