Norica Cimpean ramine cea mai buna marsaluitoate din tara

marți, 11 septembrie 2001, 23:00
2 MIN
 Norica Cimpean ramine cea mai buna marsaluitoate din tara

Prin organizarea Campionatului National de semimaraton si mars, Clujul a fost duminica, din nou, dupa trei ani, gazda unui concurs atletic de nivel national. "Este pentru prima data cind Clujul este gazda unui concurs de alergare pe sosea. Poate ca un cros pe teren variat ar fi fost mai nimerit, pentru ca in zona Faget sint conditii pentru un asemenea tip de concurs", spune Eva Zorgo Raduly, presedintele Comisiei Judetene de Atletism Cluj. In concursul fetelor, la 10 km mars s-a impus, asa cum era de asteptat, Norica Cimpean (CSM Unirea Alba-Iulia), aflata la cel de-al 26-lea sau titlu national la 3, 5, 10 si 20 km mars. Reamintim ca Norica s-a clasat pe locul sase atit la JO de la Sydney cit si la CM din acest an, de la Edmonton. Cimpean este pregatita, ca de altfel toate colegele sale cu care a cistigat titlul national pe echipe, de antrenorul Gabriel Avram.
Practic, miza concursului de semimaraton la feminin a fost obtinerea calificarii la Campionatul Mondial de la Bristol, din 7 octombrie, cistigatoarea concursului de la Cluj urmind sa completeze lotul Romaniei care, in Marea Britanie, va incerca sa-si apere titlul mondial cucerit anul trecut la Veracruz.
A cistigat favorita concursului, Iulia Olteanu, de la CSU Bacau, care a intrecut-o cu doar citiva pasi pe colega sa de lot national, Aura Buia de la CSM "U" Craiova. Interesant este faptul ca primele doua clasate au fost si cele mai experimentate alergatoare, si asta nu numai daca luam in considerare datele din fisa de inscriere, dintre cele 31 de atlete care au luat startul. S-a inregistrat un singur abandon, cel al Alinei Slavuteanu, nimeni alta decit sora Lidiei Slavuteanu Simon, proaspata campioana mondiala la maraton.
Concursul de la Cluj a fost o buna ocazie pentru Iulia Olteanu de a-si revedea familia, pe sotul si copilul sau, dupa cele aproape sase luni petrecute in Japonia. In luna aprilie, Iulia a incheiat un contract cu clubul Yutaka din Hamakita, grupare pentru care atleta romanca trebuie sa participe la anumite concursuri, in special la ekiden. Ekidenul, o proba foarte populara in Japonia, este, practic, maratonul, care se alearga de catre sase atlete, in stafeta, pe diferite distante, cuprinse intre 4 si 6 kilometri.
Iulia Negura Olteanu este, probabil, cea mai titrata atleta romana de cros si semimaraton, probe unde Romania se afla pe primele locuri in topul mondial. Drept dovada sint cele 16 medalii, 4 de aur, 6 de argint si 6 de bronz, cistigate de Iulia la Campionatele Mondiale si Europene de cros, semimaraton si ekiden, la individual si pe echipe, intre 1990 si 1999. (Dan BODEA)

Comentarii